Acasă | Educatie

Educatie

1 2 next total: 65 | aratând: 1 - 50

Clasa pregătitoare, pe nepregătite!

Măsuri luate pe ultima sută de metri la Ministerul Educaţiei, astfel încât clasa pregătitoare să funcţioneze din toamnă. Planul cadru şi programa după care vor

Au început evaluările pentru clasa pregătitoare

Emoţii pentru părinţi şi pentru copiii care se vor înscrie anul acesta în clasa pregătitoare, sau în clasa 1. Pentru prima oară, micuţii sunt evaluaţi ...
 Vizitează situl

Ne pleacă psihologii şi asistenţii sociali!

Pleacă să lucreze în alte ţări nu doar medicii! Vom rămâne şi fără psihologi şi asistenti sociali! Sunt specialişti foarte uşor cooptaţi în proiecte private ...
 Vizitează situl

Cum îi aducem acasă pe cercetătorii români plecaţi la studii în străinătate?

Tinerii care pleacă să studieze la universităţi din străinătate nu pot fi prea uşor convinşi să se întoarcă! Pentru cercetatori, de exemplu, Ministerul Educaţiei a ...
 Vizitează situl
image

Elevii vor fi obligaţi să stea în plus la şcoală şi să facă ore chiar şi sâmbăta

În această situaţie sunt sutele de mii de copii care au stat acasă când cursurile au fost suspendate din cauza ninsorilor. Fiecare unitate de învăţământ trebuie să prezinte Inspectoratului Şcolar Judeţean propunerile de recuperare a cursurilor....
Ştirea întreagă

Ora de ştiri: Geniul, un handicap în România

În România, copiii supradotaţi nu au şansa de a se dezvolta pe măsura capacităţilor. Prin noua lege a educaţiei s-a încercat rezolvarea acestei probleme, dar ...
 Vizitează situl
image

Clasa zero, obligatorie din septembrie. Ce vor învăţa copiii şi cum vor fi evaluaţi

Ministerul Educaţiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, în care prezenţa este obligatorie, copiii învaţă jucându-se şi nu vor fi note sau calificative. În clasa pregătitoare vor învăţa copiii care până la 31 august 2012 vor avea şase ani împliniţi sau, în cazuri speciale, cei care vor împlini această vârstă până la 31 decembrie 2012....
Ştirea întreagă
image

Eşti profesor şi îţi baţi elevii? 2.500 de lei amendă!

Cadrele didactice care aplică tratamente degradante minorului ar putea fi amendate cu sume până în 2.500 de lei, iar în cazul părinţilor sancţiunea poate ajunge până la 1.000 de lei, măsura fiind prevăzută în proiectul de lege privind modificarea Legii 272/2004, potrivit Mediafax....
Ştirea întreagă
image

TOP-ul universităţilor după programele de studiu. Vezi ce categorie are facultatea ta!

Studenţii şi candidaţii la facultate vor putea şti începând din acest an cât de performant este programul de studii pe care îl urmează. Ministerul Educaţiei a finalizat clasificarea tuturor programelor oferite de universităţi împărţindu-le în cinci categorii valorice: de la A- cel mai bun, la F- cel mai slab....
Ştirea întreagă
image

A luat nota 1,1 la examenul de titularizare, dar predă economie la liceu

O profesoară din comuna Bolintin-Vale, judeţul Giurgiu, a luat nota 1,1 la examenul de titularizare, dar predă economie la un liceu de lângă Bucureşti. Tânăra poate fi descoperită în ipostaze provocatoare pe un cunoscut site de socializare....
Ştirea întreagă
image

"FUCK SCHOOL" şi SHUT UP - mesaje de pe tricourile elevilor in prima zi de scoala !

Tricouri mulate, blugi, cămăşi decoltate şi fuste scurte! Aşa au arătat elevii de la liceu în prima zi de şcoală. Pe lângă colorit, elevii au avut şi mesaje mai dure faţă de şcoală....
Ştirea întreagă
image

Ora de lectura si sistem de pontaj la intrare. Ce schimbari aduce noul an scolar

Anul scolar 2011-2012 va incepe maine cu un nod in gat pentru elevi, parinti si dascali. Cosmarul din aceasta vara de la bacalaureat ar trebui sa-i trezeasca pe toti, la realitatea dura in care se afla educatia romaneasca....
Ştirea întreagă
image

REZULTATE BAC 2011: Află-ţi notele de pe FuLLonline.ro

Rezultatele Bac 2011, sesiunea a doua, vor fi afişate în 4 septembrie, când pot fi depuse şi eventuale contestaţii, care urmează să fie rezolvate în intervalul 5 - 6 septembrie. Rezultatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea de toamnă, vor fi afişate în 7 septembrie....
Ştirea întreagă
image

Perle Bac 2011: Dor nam, că nu ştiu cei aia, dar când mă doare ceva mulţi prieteni e prezenţi

Dezastrul naţional de la bacalaureat s-a repetat şi la sesiunea de toamnă. S-au stabilit acum şi două noi recorduri: cei mai mulţi elevi chiulangii şi cei mai mulţi elevi prinşi copiind. Iar perlele nu au lipsit nici de data aceasta....
Ştirea întreagă
image

Dezastru la ultima probă de la Bac: Peste 50% dintre elevii bucureşteni au dat foile goale

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului de anul acesta nu pare să aibă rezultate mai bune ca cea din vară. Peste 50% dintre elevii bucureşteni au dat foile de examen aproape goale la ultima probă a examenului, aceea selectată la alegere. VEZI SUBIECTELE...
Ştirea întreagă
image

Ministrul educaţiei le pregăteşte o serie de surprize profesorilor în noul an şcolar.

Ministrul educaţiei le pregăteşte o serie de surprize profesorilor în noul an şcolar. Libertatea a reuşit, ieri, să fotografieze o pagină din agenda lui Daniel Funeriu, cu măsurile pe care acesta le va lua începând cu noul an şcolar. Însemnările şefului de la educaţie urmează să fie transcrise de subordonaţii săi şi transmise inspectoratelor judeţene....
Ştirea întreagă
image

Subiecte Bac 2011: Vezi cât de greu a fost la matematică

Candidaţii înscrişi la cea de-a doua sesiune de bacalaureat au susţinut, miercuri, a doua probă scrisă, respectiv matematică sau istorie. Elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva subiectele. ...
Ştirea întreagă
image

Perle BAC 2011: Genul epic - blondă, 60-90-60, ochi albaştri

Proba scrisa de limba si literatura română a fost un prilej pentru absolvenţii de clasa a XII-a de a-i uimi pe profesorii corectori, unii dintre ei pentru a doua oară, după examenul picat în vară....
Ştirea întreagă
image

Bac 2011, sesiunea toamnă: Subiectele la Limba Română

Elevii au susţinut luni proba la Limba şi Literatura Română a examenului de Bacalaureat. VEZI SUBIECTELE....
Ştirea întreagă
image

Perle la titularizare 2011: Virgula este o întrerupere de sarcină VEZI MAI MULTE PERLE

Dacă la examenul de bacalaureat profesorii au fost cei care s-au amuzat citind lucrările elevilor, după titularizare vine şi rândul dascălilor să fie motiv de râs pentru alţii. Iată câteva dintre perlele profesorilor la examenul de titularizare 2011.Profesorii care au corectat lucrările de la examenul de titularizare din acest an din judeţul Alba au găsit nenumărate exprimări nefericite în tezele dascălilor care au concurat pentru un loc la catedră....
Ştirea întreagă
image

Rezultate titularizare 2011: 70% dintre dascăli au picat

Rezultate foarte slabe la examentul de titularizare 2011. Doar 30% dintre candidaţii au luat note peste 7.Obiectivul major a fost atins: selectarea resurselor umane de calitate. Imposibilitatea riscului ca în acest an şcolar posturile existente să nu fie acoperite cu resurse umane calificate. În ceea ce priveşte numărul candidaţilor avem următoarea evoluţie: în 2008 - 69.000 de participanţi din care 18% absolvenţi ai anului, 2009 - ponderea 13%, în 2010 - 12% au fost absolvenţi, iar în acest an ponderea este de 11%....
Ştirea întreagă
image

REPARTIZARE LICEE 2011. Află aici la ce liceu ai intrat!

S-au publicat rezultatele admiterii la licee în 2011 pentru toată ţara. Pe REALITATEA.NET puteţi afla la ce liceu au fost repartizaţi elevii în fiecare judeţ. Peste 2.100 de elevi au rămas nerepartizaţi deoarece au completat prea puţine opţiuni în fişa de admitere.Dintre cei 193.894 elevi care au depus opţiuni pentru admiterea la liceu, au fost repartizaţi 191.783. 2.111 candidaţi nu au putut fi repartizaţi deoarece au completat prea puţine opţiuni în fişa de admitere (1,09% din total), aceştia urmând să fie repartizaţi pe 22 iulie....
Ştirea întreagă
image

REPARTIZARE LICEE 2011: Elevii vor afla marţi la ce liceu au intrat VEZI ALGORITMUL DE REPARTIZARE

Elevii înscrişi în clasa a IX-a vor fi repartizaţi marţi în liceele pentru care au optat, după ce datele candidaţilor transmise din judeţe şi din Bucureşti sunt verificate de Centrul Naţional de Admitere.otrivit metodologiei de admitere în clasa a IX-a, Centrul Naţional de Admitere verifică, duminică, 10 iulie, bazele de date transmise de comisiile de admitere judeţene şi de cea a municipiului Bucureşti....
Ştirea întreagă
image

Harta promovabilităţii la BAC 2011 după contestaţii

După recalcularea notelor promovabilitatea a crescut cu 1,12%. Astfel, promovabilitatea la nivelul ţării este de 45,59%. Anul acesta au fost peste 80.000 de note contestate, de două ori mai multe ca anul trecut.După rezolvarea contestaţiilor la Bacalaureat 2011, cea mai ridicată rată de promovabilitate de anul acesta s-a înregistrat în judeţul Harghita, respectiv 67,41%. Acesta este urmat de judeţul Suceava cu 66,25 de procente şi de judeţul Vâlcea, cu 59,21 la sută....
Ştirea întreagă
image

Funeriu: Mi-am luat Bac-ul din prima, nu am avut nicio problemă VEZI STUDIILE MINISTRULUI

'Ministrul Educaţiei a respins acuzaţiile apărute vineri seara potrivit cărora ar fi picat examenul de bacalaureat din Franţa în prima fază, luându-l ulterior la oral, în aceeaşi sesiune.“Mi-am luat Bac-ul din prima, nu am avut nicio problemă, pentru universitatea pe care am urmat-o, trebuia să fii printre primii la terminarea liceului”, a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru REALITATEA.NET. Cu o zi în urmă, ministrul declarase că a luat Bacalaureatul cu note foarte mari. "Am obţinut atunci note foarte, foarte mari la matematică şi fizică, note acceptabile la celelate materii. Nu mai ştiu notele. Am avut, cu un coleg al meu, cea mai mare medie de absolvire a bacalaureatului din liceu. A fost un bacalaureat de succes", a precizat ministrul Educaţiei....
Ştirea întreagă
image

Sondaj IRES: Percepţia uluitoare a românilor despre Bacalaureatul din 2011 şi învăţământ

Realitatea TV vă prezintă, în exclusivitate, concluziile unui sondaj despre cum percep românii situaţia din învăţământ. Ce ar trebui să facă ministrul educaţiei şi cine este vinovat pentru dezastrul de la BAC, sunt doar câteva dintre întrebările la care au răspuns cei intervievaţi. Nu părinţii, nu societatea, nu ministrul Educaţiei, nici măcar profesorii. Ci elevii. Aceştia sunt principalii vinovaţi pentru rezultatele dezastruoase de la Bacalaureat din acest an, arată datele unui sondaj de opinie realizat de Institutul Român de Evaluare şi Strategie (IRES) la începutul lunii iulie, la comanda Realitatea TV....
Ştirea întreagă
image

Bacalaureat 2011: Cum ar fi rezolvat Funeriu subiectul al II-lea de la română

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a rezolvat în cadrul unei emisiuni tv subiectul al doilea de la proba de Limba şi literatura română din cadrul Bacalaureatului, mai exact a compus un text de tip argumentativ despre cunoaşterea de sine.Cerinţa era: "Scrie un text de tip argumentativ de 15 – 30 de rânduri despre cunoaşterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu: A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă". Iată răspunsul ministruşlui Educaţiei, Daniel Funeriu, redat într-o emisiune la B1 TV:...
Ştirea întreagă
image

Rezultate Bacalaureat 2011: VEZI HARTA PROMOVABILITĂŢII PE JUDEŢE

Rezultatele Bacalaureat 2011 arată că s-a înregistrat cea mai scăzuta rată de promovabilitate înregistrată vreodată în istoria educatiei în România. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene duminică, extremele examenului de Bacalaureat din acest an, înainte de contestaţii, sunt Giurgiu şi Suceava. VEZI HARTA. Rezultatele Bacalaureat 2011 au adus în prim plan o situaţie dramatică a şcolii româneşti - supravieţuirea prin fraudă. Profesorii umiliţi din cauza salariilor închideau ochii la furtişagurile de la examene, elevii prefereau fiţuicile de pe internet decât să înveţe, iar acum a venit vremea scadenţei....
Ştirea întreagă
image

Bacalaureat 2011, rezultate finale: mai mult de jumătate din elevi au picat

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele finale la Bacalaureat. Doar 44,47 dintre elevi au promovat, în toată ţara s-au obţinut doar 64 de medii de 10. Sunt cele mai slabe note din istorie, la nivel naţional.Bacalaureatul de anul acesta a fost unul dintre cele mai dure: jumătate dintre elevi au picat examenul. Ministerul educaţiei a publicat rezultatele din toată ţara (dar site-ul nu mai funcţionează în acest moment, din cauza cererii foarte mari)....
Ştirea întreagă
image

Perle de la BAC 2011: "Caragiale era un adevărat miştocar al secolului 17"

Anual, proba scrisă a Bacalaureatului la Limba şi Literatura Română este un bun prilej pentru absolvenţii care nu au învăţat mai deloc să dea frâu imaginaţiei şi să amuze profesorii corectori cu expresii întortocheate şi fără sens....
Ştirea întreagă
image

BACALAUREAT 2011. Elevii se plâng de subiectele la matematică: "Mai grele decât cele de olimpiadă"

Impresiile absolvenţilor clasei a XII-a după cea de-a doua probă scrisă la examenul de bacalaureat sunt cât se poate de împărţite. "Ministrul Funeriu îşi bate joc de viitorul nostru", "Mai grele decât cele de olimpiadă", "Sper să iau 5 şi să plec în din România", sunt câteva din comentariile elevilor care au trecut azi prin examen.Elevii de clasa a XII-a au susţinut miercuri proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie. Polinomul şi matricea pe care le-au avut de rezolvat la matematică, le-au pus cele mai mari probleme candidaţilor....
Ştirea întreagă
image

BACALAUREAT 2011: Noi metode de copiat. Vezi ce folosesc elevii

Mai mulţi elevi au fost daţi afarã din examenul de bacalaureat, pentru fraudă sau tentativă de fraudã, în urma unei razii efectuate de inspectorii şcolari în Bucureşti. Odatã cu prima probã scrisã a Bacalaureatului, cea la limba şi literatura românã, au apãrut şi arsenalul de noi metode de copiat.Adio fiţuici lipite sub bancã sau copiat de la colegul din faţã, spun cei de la RFI. ...
Ştirea întreagă
image

BACALAUREAT 2011: Subiecte capcană. Unde au greşit cei mai mulţi elevi şi cum vor fi punctaţi

Genul dramatic le-a ridicat cele mai mari probleme elevilor care au susţinut luni proba de limba şi literatura română la Bacalaureat. Mulţi au scris că Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război se înscrie în acest gen, alţii nu au luat în calcul piesele de teatru ale lui Caragiale, pentru că erau comedii. Vezi ce spun profesorii de limba română despre subiectele de anul acesta şi cum vor fi punctaţi cei care au greşit....
Ştirea întreagă
image

Evaluarea Naţională 2011. Încep să apară rezultatele. VEZI LISTELE

Elevii care au participat la Evaluarea Naţională 2011 pot afla rezultatele parţiale de pe internet. Acestea au fost publicate pe siteurile mai multor Inspectorate Şcolare Judeţene. Rezultatele finale vor fi postate online luni, 27 iunie, pe site-ul ministerului Educaţiei.niţial, rezultatele parţiale la Evaluarea Naţională, înainte de a se depune contestaţiile, au fost afişate vineri în toate şcolile din ţară în care s-au desfăşurat examenele. Elevii nemulţumiţi de notele primite au putut face contestaţie doar vineri până la ora 18.00....
Ştirea întreagă
image

Perle la testarea naţională: «Fete dezbrăcate indecent» şi «Primăvara înverzesc toate vieţuitoarele»

Sutele de născociri scrise de elevi la proba de Limba română i-au lăsat mască pe profesorii corectori. Absolvenţii de gimnaziu au dovedit şi anul acesta prin confuzii, dezacorduri gramaticale şi „originalitate" că au o pregătire sumară după patru ani de gimnaziu.Deşi proba la Limba română a fost considerată una cu subiecte accesibile de către profesorii de specialitate, elevii au dat dovadă de originalitate în tratarea cerinţelor, scrie ADS Alba Iulia....
Ştirea întreagă
image

Albina a parcurs 8+8√10 metri in gradina cu flori. Calculeaza-ti nota la Testele Nationale

Baremul de corectare al testului la matematica dat astazi de elevii de clasa a VIII-a, a fost publicat de ministerul educatiei. Intra sa vezi daca rezultatele sunt aceleasi cu cele scrise de tine pe foaia de examen. Iata baremul testelor nationale de astazi, la matematica:...
Ştirea întreagă
image

Motiv de bucurie pentru elevi. Se lungesc vacanţele, şcoala nu mai începe pe 15 septembrie!

Anul şcolar 2011-2012 va avea mai puţine vacanţe, dispărând aceea dintre semestre, în schimb vacanţa de iarnă va avea trei săptămâni în loc de două, iar cea de primăvară două în loc de una, a anunţat, marţi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu."Semestrul întâi al anului şcolar 2011-2012 începe luni, 12 septembrie, şi se finalizează în 23 decembrie 2011. În acest interval va fi o vacanţă pentru ciclul primar în intervalul 22 - 30 octombrie. Vacanţa de iarnă începe în 24 decembrie 2011 şi se încheie în 15 ianuarie 2012, având astfel trei săptămâni", a explicat ministrul Daniel Funeriu, potrivit Mediafax....
Ştirea întreagă
image

Elevii ar putea studia folclorul ca materie în şcoli

Cei mai cunoscuţi interpreţi de muzică populară din ţară s-au întâlnit, miercuri, la Sălciua, în judeţul Alba, unde au prezentat oficial Uniunea Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România şi au solicitat introducerea folclorului ca materie de studiu în şcoli.La manifestarea de la Sălciua, având ca temă "Artistul, între tradiţie şi actualitate", au participat peste 20 de interpreţi de muzică populară din întreaga ţară, printre care Ionuţ Fulea, Nicolae Furdui Iancu, Ioan Bocşa, Veta Briş, Sava Negrean Brudaşcu, Dumitru Fărcaş, Nicolae Mureşean, Nicoleta Voica, Andreea Voica, Dinu Iancu Sălăjanu, Mariana Anghel, Mariana Deac, Traian Jurchelea, Petrică Mâţu Stoian, Constantin Enceanu, Niculina Stoican, Mirela Mănescu şi Viorica Macovei....
Ştirea întreagă
image

Funeriu prelungeşte vacanţa de Paşte cu o zi

Ministrul Educaţiei Daniel Funeriu, a semnat joi, 21 aprilie 2011, un Ordin de ministru prin care vacanţa Paşti se prelungeşte cu o zi.În consecinţă, marţi, 26 aprilie 2011, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar. Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Funeriu sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşti, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline....
Ştirea întreagă
image

Cornul şi laptele: Elevii hrănesc animale şi joacă fotbal cu produse

Elevii de la ţară folosesc cornul şi laptele oferite de Guvern, adesea de slabă calitate sau stricate, pentru a hrăni animalele din gospodărie, cei de la oraş se bat sau chiar joacă fotbal cu produsele, iar profesorii sunt frustraţi că, în pofida pregătirii profesionale, au ajuns să împartă alimente....
Ştirea întreagă
image

Ce prevede noua lege a educaţiei pe care Guvernul îşi asumă răspunderea. VEZI DOCUMENTUL

Învăţământ obligatoriu de 10 clase, religie şi ea obligatorie, rectori care pot fi demişi de ministru, geografie şi istorie cu predare în limba minorităţilor – sunt doar câteva din prevederile legii pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în faţa Parlamentului....
Ştirea întreagă
image

Imnul, cântat lunea în şcoli

Deputatul PD-L, Maria Stavrositu, a depus la Senat o propunere legislativă prin care doreşte difuzarea imnului în fiecare zi de luni în clasele I-VIII şi arborarea drapelului deasupra tablei de scris, pentru ca elevii să conştientizeze importanţa simbolurilor naţionale prin expunere "repetitivă"....
Ştirea întreagă

60 de ani de la moartea lui Traian Vuia

Şi-a dedicat viaţa întreagă aviaţiei române şi a reuşit primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul. Este considerat unul dintre cei mai ...
 Vizitează situl

Ora de ştiri: Situaţia manualelor şcolare

Mii de elevi din judeţul Iaşi scriu pe caiete împrumutate, alţii împart între ei un singur caiet. Situaţia lor îl contrazice pe Ministrul Educaţiei, care ...
 Vizitează situl
image

Licenţa din septembrie de la Spiru Haret a fost suspendată

Absolvenţii învăţământului la distanţă neautorizat de la Universitatea Spiru Haret (USH) ar fi trebuit să susţină din nou examenul de licenţă în perioada 15 -30 septembrie. Ministerul Educaţiei şi USH nu au reuşit însă să ajungă la un acord privind condiţiile de desfăşurare a acestui examen. În consecinţă, licenţa a fost suspendată până la un termen încă necunoscut. Între timp, aproximativ 15.000 de absolvenţi rămân cu diplomele nerecunoscute....
Ştirea întreagă
image

Funeriu vrea manuale noi în 2011-2012, mai bune şi mai atractive

Ministrul Educaţiei vrea ca din anul şcolar 2011-2012 elevii din clasele de început de ciclu, respectiv întâi, a cincea şi a noua, să înveţe după manuale noi, realizate în concordanţă cu noile programe de studiu, al căror cadru de referinţă va fi supus dezbaterii publice în toamnă....
Ştirea întreagă
image

Absolvenţii "Spiru Haret" trebuie să dea încă o dată licenţa VEZI SPECIALITĂŢILE

Potrivit unui anunţ al Universităţii Spiru Haret, absolvenţii universităţii înmatriculaţi în anul I în perioada 2005-2008 (promoţiile 2008 şi 2009) la forme de învăţământ considerate neautorizate de către Ministerul Educaţiei trebuie să susţină din nou examenul de licenţă în septembrie....
Ştirea întreagă
image

Cum s-a copiat la Bacalaureat

O parte dintre liceeni au aflat ieri că nopţile sacrificate pentru învăţat au dat roade. Alţii au fost mulţumiţi că efortul de a le cumpăra "neatenţia" supraveghetorilor a fost încununat de succes....
Ştirea întreagă
image

Perle la Bac: "Iorgu n-are stofă de amorez, în loc să-şi apere tipa, el fuge de bărba-su"

Nu trece an fără să ne amuzăm pe seama prostiilor scrise de absolvenţii de liceu în lucrările de la BAC. Elevii au fost şi anul acesta cam nepregătiţi şi ca să o scoată la capăt s-au apucat să inventeze, fiecare după cum l-a dus capul....
Ştirea întreagă
image

Bac-ul 2010, pe tiparul celui de anul trecut

Cele trei subiecte de la proba la limba română, construite pe model clasic, netezesc drumul elevului către o notă de minimum 7, spun profesorii....
Ştirea întreagă
1 2 next total: 65 | aratând: 1 - 50


Radio Zu
Kiss Fm
Radio 21
Europa Fm
Radio Constanta
ONE FM
Radio Guerrilla
VOICE Fm
Radio Pro-B
Radio Lynx
247 Torino Party

ViPP Fm
StiLLonline
Radio Iasi
Space Fm
Radio Tecuci
Impact Fm
Vibe Fm
Radio FxNet
Radio GSP
Radio Noroc
Smile Fm

NOROC - 9 8 3 2 3 4 8

SUPER - 9 1 8 5 6 5

PLUS - 0 6 7 5 8 0

Curs Valutar
VREMEA

COCALAR DE ROMANIA Ocolul PamantuluiSfaturi Medicale Alegeri 2009wwwVoteaza Romanii au talent

µTorrent 3.1.2.26749 FINAL Multilingual

µTorrent is one of the most popular BitTorrent clients, with plenty of features such as bandwidth prioritization, RSS auto-downloading, scheduling and Mainline DHT (which is compatible with BitComet, another well-known BitTorrent client), Protocol Encryption joint specification (used also by Azureus 4.7.0.0 and above, BitComet 1.30+) and peer exchange. µTorrent was written with efficiency in mind.
Ştirea întreagă

Trojan Killer 2.1.1.7

Trojan Killer is designed specifically to disable/remove Malware without the user having to manually edit system files or the Registry. The program also removes the additional system modifications some Malware carries out which are ignored by some standard antivirus scanners.
Ştirea întreagă

Malwarebytes' Anti-Malware 1.60.1.1000 Final Multilanguage Portable

Malwarebytes' Anti-Malware is an anti-malware application that can thoroughly remove even the most advanced malware. It includes a number of features, including a built in protection monitor that blocks malicious processes before they even start.Malwarebytes' Anti-Malware monitors every process and stops malicious processes before they even start.
Ştirea întreagă


Familie

Ocolul pamantului

Transplantul de cap: utopie sau operaţie realizabilă?

În 1925, un autor rus de literatură science-fiction, Alexandr Beleav, a publicat o nuvelă intitulată "Capul profesorului Dowell" - viziune extrem de îndrăzneaţă asupra unui viitor al medicinei ce părea, pe atunci, utopic.
Ştirea întreagă

Pe vremea când Sahara era verde şi roditoare...

Sahara! Pentru oricine, cuvântul acesta evocă deşertul: un pustiu de nisip şi piatră, cu soare arzător, o lume aproape sterilă, încinsă şi uscată până la nimicirea a tot ce e viu.
Ştirea întreagă

Care este secretul vieţii de 100 de ani?

Speranţa medie de viaţă la nivel mondial s-a dublat în ultimii 200 de ani, crescând cu 2 ani în fiecare deceniu. Îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale şi a condiţiilor de trai din ultimul secol a condus la o creştere accelerată a acesteia.
Ştirea întreagă

Copii

Cum vad bebelusii lumea?

Multa vreme s-a crezut ca bebelusii reactioneaza doar la stimulii din prezent, insa studiile recente evidentiaza faptul ca micutii au imaginatie si pot face deductii, capacitati care fac ca interactiunea lor cu mediul inconjurator sa fie o experienta bogata si specifica, cheia invatarii.
Ştirea întreagă

9 metode de a-ti linisti bebelusul

Este mic, gingas si incredibil de dulce. Cu toate astea, uneori nu reusiti sa va intelegeti si te intrebi cum iti poti calma bebelusul. Mamicile au testat diferite metode si au declarat: a-ti linisti copilul nu este o misiune imposibila!
Ştirea întreagă

Cum sa-l determini pe copil sa fie cooperant?

Toti parintii isi doresc un copil cuminte si ascultator, insa unii micuti au o fire mai rebela. Ce ai de facut pentru ca acestia sa inteleaga ca exista reguli care trebuie respectate? Psihologii iti prezinta 3 reguli de aur pentru a-l detremina pe micutul tau sa fie cooperant.
Ştirea întreagă





FuLLonline | Video | Foto | Download | Anunturi | Bancuri | Livecams | Games | ID Detector | Retete de gatit |Ocolul pamantului | Sfaturi medicale | Contact
Copyright © 2008 - Toate drepturile sunt rezervate
Design by : FuLLDesign