Acasă | Stiinta | Planeta Nibiru şi 2012

Planeta Nibiru şi 2012 Recomanda

Mărime font: Decrease font Enlarge font

Nibiru nu este o invenţie contemporană. Numele a apărut pentru prima oară în mitologia Babiloniană şi este numele unui zeu. Nibiru a fost identificat mai târziu drept planeta Jupiter, conform unui compendiu de astrologie babiloniană.

Numele Nibiru, ca entitate celestă capabilă să distrugă rasa umană, a fost făcut celebru, în anii '70, de către Zecharia Sitchin, autor al unor cărţi care promovează existenţa astronauţilor primitivi care au influenţat dezvoltarea umană şi alte aspecte de pseudo-ştiinţă.

Sitchin susţine că civilizaţia sumeriană a fost creată de către Nephilim, o rasă de extratereştri de pe o planetă pe care o numeşte Nibiru. Scriitorul crede că planeta este pe o orbită eliptică foarte mare, în jurul Soarelui. Potrivit acestuia, Nibiru ar trebui să treverseze interiorul sistemul nostru solar o dată la 3600 de ani, mai precis în 2012. Mai mult, Nibiru s-ar fi ciocnit în trecut cu Tiamat (o altă presupusă planetă localizată între Marte şi Jupiter), coliziune care a dat naştere Pământului, centurii de asteroizi şi cometelor. Restul presupunerilor lui Sitchin pot fi subiect pentru alte zeci de conspiraţii, dar momentan vom extrage doar originea contemporană a numelui Nibiru.

În urma dezvoltării Internerului, mai ales din anul 2000 până în prezent, au început să circule o serie de zvonuri, care au fost încet, dar sigur, amplificate de speculaţii şi interpretări pseudo-ştiinţifice a unor dovezi. Trecerea unei corp de asemenea dimensiuni ar produce, potrivit celor care cred în fenomen, inversarea polilor (fenomen considerat natural de oamenii de ştiinţă şi care se produce la circa un milion de ani, prin procese interne ale planetei), erupţii vulcanice catastrofice şi o resetare completă a rasei umane.

În ultimii ani, Nibiru a început să fie identificat pe nedrept, ca fiind Planet X. Termenul este cât se poate de real, dar este folosit de astronomi pentru a numit orice planetoid dincolo de Neptun.

Cel mai puternic argument invocat de cei care susţin o conspiraţie globală care vrea să ascundă, pe motive de panică, existenţa unei planete ce va trece în apropiere de Pământ, este un studiu efectuat în 1982, realizat cu ajutorul primului satelit cu instrumente de recepţie a radiaţiilor infraroşii, IRAS. Acesta a identificat 350.000 de surse de radiaţie infraroşie. În 1984 a apărut o lucrare ştiinţifică, în Astrophysical Journal Letters, care se ocupa cu sursele de infraroşii rămase neidentificate. Lucrarea a pornit o dezbatere despre existenţa planetei cu numărul zece (atunci Pluto era considerată planetă). Din nefericire pentru cei care citează acest studiu, o serie ulterioară de cercetări au dovedit că sursele neidentificate de radiaţii infraroşii erau de fapt galaxii îndepărtate.

Pe măsură ce se apropie anul 2012, "dovezile" se înmulţesc într-o asemenea măsură încât nimeni nu se mai deranjează să le combată. NASA a negat întotdeauna existenţa unei asemenea planete şi a explicat că sistemul solar nu prezintă semne că un asemenea corp ar influenţa orbita şi configuraţia planetelor. O frecvenţă de 3600 de ani, la o vârstă de circa 4,5 miliarde de ani a sistemul solar, poate fi considerată foarte mare. Vocea cea mai importantă împotriva curentului Nibiru a fost cea a lui David Morrison, senior scientist la NASA Astrobiology Institute, care a explicat foarte clar poziţia NASA şi a sa cu privire la o catastrofă inevitabilă în 2012. Aşa cum explica amuzat şi cercetătorul de NASA, am fi foarte norocoşi să vedem un asemenea fenomen în timpul vieţii noastre, o perioadă de timp care poate fi consederată insignifiantă comparată cu vârsta Pământului.

 

Comentarii (10 publicat):

o pe 07 August 2009, 07:39:52 AM
o
am pus-o !
draagos pe 18 November 2009, 06:17:35 PM
draagos
salut la toata lumea,ceea ce vreau sa spun referitor la planeta noastra este ca nu stiu cine are dreptate si cine nu,dar se vede de la o posta ca nu mai aveam clima pe care o aveam o data si e din ce in ce mai nasol cu fiecare an ce trece,poate nu o fii asa cum zice majoritatea ca in 2012 o sa fie sfarsitul lumi dar ceva sigur se va intampla poate nu in aceeasi an dar in 2013,2014sau 2015 se va intampla ceva.ganditiva ca cu fiecare an se incalzeste cu 1,5 grade celsius sau 1 grad nu mai stiu exact si asta e cam nasol,nu mai avem zapezi si asa mai departe,pe cand in america inundati si in restul lumi se intampla fenomene cu care nu sa-u mai intalnit pana acuma.mie mi-a dat de gandit toate chiestiile aste poate o sa va deea si voua,ma ma refer la cei ce se documenteaza si nu numai.bafta la toti
online pe 18 December 2009, 12:03:44 PM
online
ceea ce I was privire pentru, multumesc
red quore pe 09 January 2010, 02:25:51 PM
red quore
Singura problema ar fi ca NASA obisnuieste sa ascunda adevarul mult prea des ca sa aiba credibilitate cu privire la actuala problema.
Nu mai poate nega nimeni ca exista conspiratii globale care influenteaza existenta oamenilor si manipuleaza opinia publica.
Sau, cine ar putea sa sustina ca institutiile financiare controleaza guvernele lumii?!
Sitchin, chiar daca a vazut doar o fatada a lucrurilor, nu a fost foarte departe de adevar. Oamenii chiar au avut vizitatori din afara spatiului terestru.
Acei "musafiri" au avut fii, de o statura impresionanta, iar lumea este plina de descoperiri care atesta ca fiinte umanoide de o inaltime nemaivazuta au existat candva pe Pamant.
Totul e sa ai discernamant si sa stii sa faci diferenta intre speculatii si adevar.
Anca pe 21 January 2010, 07:33:46 PM
Anca
e adevarat ca in ultimii ani cliam sa schimabat radical si ca in unele zone se intampla fenomene care nu sau mai intamplat in ultimii 50 de ani.. dar eu ma intreb de ce doar in ultimii 50- 60 de ani au inceput sa se arate ozn- urile??? .. nu stiu ce sa zic dar cred ca sfarshitul lumii e oproape...
george pe 23 January 2010, 03:04:54 PM
george
In privire la ce a spus anca ca de ce bat zvonuri ca numai in ultimii 50 -60 de ani au fost vazute ozn-uri ,dar si inainte era la fel ,numaica acum circa 3000-5000 de ani egiptenii vorbeau de zei ,acum 300-600 de ani se auzea ca sunt vizitati de ingeri si demoni , acum lumea vede OZN0uri ,ceea ce este ca exista doar un dumnezeu si nu se explica nici in biblie ca noi suntem dupa infatisarea lui dumnezeu ci doar sufleteste si rational si nu avem dovezi ca noi suntem singurii creati de EL , eu cred ca exista posibilitatea de a exista alte rase , si noi ne putem numii extraterestrii pt ei , oricum noi ne dam doar cu parerea si suntem prea departe de adevar , lumea orcum o sa fie mintita cum a fost mereu , si evolutia in tehnologie a adus mai multe distrugeri decat bine .ce se intampla cu clima si aparitia catastrofelor tot mai multe este totul sub ochii nostrii nu extraterestrii au facuto ci noi poluand si defrisand padurile . orice vietate ce adisparut cat de hidoasa si minuscula sa fi fost a adus incetu cu incetu un dexichilibru natural dak nu renuntam la poluarea ce o producem ne ducem pe rapa inainte sa o faca alta rasa sau nu stiu cine stie ce .. va multumesc .
vizionarul pe 18 March 2010, 12:41:24 PM
vizionarul
mai multe informatii referitor la planeta x si sfarsitul lumii gasiti pe siteul: previziuni.eu
Traian Basescu pe 08 August 2010, 07:51:53 PM
Traian Basescu
Sa Traiti Bine
Ha Ha Ha !!!
ghiaurul pe 18 September 2010, 07:47:56 PM
ghiaurul
Norrmal ca se va intampla daca creste T cu un grad pe an, va fi dezastruos trebuie sa ne urcam mai la munte, unde nu vom mai putea de bogatani si de armata lor, prevad o nasolie globala si in romania una mai rea ca asa a fost intotdeauna,oricum o anumita elita politica mondiala si au facut tuneluri care distribuie in buncare unde se vor ascunde in caz de cataclism, noi santem doar hala de productie, adica producatorii, sclavii fraierii, sau cum vreti sa ne spunem, dar deja au inceput sa apara real raspunsurile de la sumiturile tinute secret cu usile inchisesa avem noroc............
sutea pe 24 August 2011, 07:50:36 PM
sutea
-dupa parerea mea,acum in 2011-2012 este cel mai mare cataclism care a fost vreodata in Romania(chiar pe pamant)si anume distrugerea natiunilor prin guvernari proaste,dirijate haotic de altii.Singura iesire este ca romanii sa de-a maina cu mana sa lase orgolile sa devina frati pentru salvarea natiuni Romane.Astai marea cometa,sa-i lasam pe altii in pace si sa ne salvam pe noi insine.Unitiva toate nationalitatile conlocuitoare ca aici e tara noastra si a voastra.Succes....

Publică comentariu comment



1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 & Inainte Displaying 1 - 100 of 8567
  • email Trimite prin email unui prieten
  • print Versiune pentru tipărire
  • Doar text Doar text
  • ANUNT GRATUIT Adauga anunt gratuit
  • Prin Yahoo Trimite prin Yahoo Mess
  • 11574 Vizualizari
Etichete
Evaluează acest articol
2.00


Radio Zu
Kiss Fm
Radio 21
Europa Fm
Radio Constanta
ONE FM
Radio Guerrilla
RADIO DEEA
Radio Pro-B
Radio Lynx
Radio Popular

ViPP Fm
StiLLonline
Radio Iasi
Space Fm
Radio Tecuci
Impact Fm
Vibe Fm
Radio FxNet
Radio GSP
Radio Noroc
Smile Fm

NOROC - 2 7 5 0 3 0 1

SUPER - 4 9 6 8 8 2

PLUS - 8 0 7 9 0 8

Curs Valutar
VREMEA

COCALAR DE ROMANIA Ocolul PamantuluiSfaturi Medicale Alegeri 2009wwwVoteaza Romanii au talent

Emisiile GES, minus 2%

Emisiile de gaze cu efect de sera (GES) ale instalatiilor care participa la schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) au scazut cu peste 2 % anul trecut, potrivit informatiilor furnizate de registrele statelor membre.
Ştirea întreagă

Rovana Plumb, voluntar la ecologizare

Ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, a participat sambata, 12 mai 2012, in comuna Buturugeni, judetul Giurgiu, la campania nationala de curatenie “Let’s Do It, Romania!” unde, impreuna cu o echipa de aproximativ 150 de voluntari, a ajutat la ecologizarea zonei, potrivit unui comunicat al institutiei.
Ştirea întreagă

Guvernul va reanaliza cazul Rosia Montana

Guvernul Ponta a depus la Parlament programul de guvernare. In textul documentului, la capitolul “Protectia Mediului Inconjurator” se arata ca Guvernul va reanaliza cazul Rosia Montana pentru ca deciziile viitoare sa fie in acord cu protectia mediului si legislatia europeana.
Ştirea întreagă


Familie

Ocolul pamantului

Vinul în secolul XXI

O istorie lungă, o chimie complexă – pentru unii, mai degrabă un fel de alchimie -, o carieră splendidă în literatură – ce alt produs alimentar a mai fost cântat atât de des şi cu atâtea laude? -, leac şi hrană, însoţitor al omului şi la petreceri cu lume multă, şi în meditaţii solitare, vinul e una dintre marile izbânzi culturale ale omenirii.
Ştirea întreagă

Ce este Internetul şi cum a apărut?

Triumf al tehnologiei dezvoltate de om de-a lungul mileniilor, internetul care azi ne influenţează în atât de mare măsură existenţa are o istorie scurtă, dar densă şi accelerată, jalonată de câteva momente de referinţă, care l-au structurat în forma pe care o cunoaştem azi.
Ştirea întreagă

Microbiomul – fiinţele care trăiesc în noi, controlându-ne viaţa

Microbii reprezintă forma de viaţă care domină Terra. Organismele bacteriene care trăiesc pe planeta noastră le depăşesc numeric pe toate celelalte la un loc.
Ştirea întreagă

Copii

Cum se manifesta stresul la copii?

In unele situatii nu este usor sa-ti dai seama daca micutul tau este stresat sau nu, intrucat nu l-ai auzit plangandu-se de nimic. Cu toate acestea, el poate fi stresat. Cum se manifesta stresul la copii?
Ştirea întreagă

3 sfaturi pentru a-ti impune autoritatea in fata copilului

Copilul trebuie educat pentru a asculta de parinti, nu pentru a se supune. Parintii invata sa fie autoritari. Cum este mai indicat sa procedezi, astfel incat copilul sa te asculte?
Ştirea întreagă

Cum il ajuti pe copil sa-si accepte fratiorul/ surioara?

Venirea pe lume a celui de-al doilea copil emotioneaza intreaga familie. De indata ce vii de la maternitate, copilul mai mare descopera o mamica schimbata: obosita, mai putin disponibila, o mamica care-si imparte timpul intre el si fratiorul/ surioara lui.
Ştirea întreagă




Copyright © 2008 - Toate drepturile sunt rezervate
Design by : FuLLDesign | Contact | Publicitate | PageRank