Mercedes-Benz Vans a anunţat luni că va investi peste un miliard de euro pentru a construi prima sa fabrică unde vor fi produse exclusiv furgonete electrice, în Jawor, Polonia, în aşteptarea aprobării condiţiilor, cum ar fi semnarea acordurilor privind subvenţiile acordate acestei investiţii, transmite Reuters.
Producătorul de furgonete, divizie a grupului german Mercedes-Benz, a semnat cu Guvernul de la Varşovia şi alţi parteneri o scrisoare de intenţie pentru adăugarea unităţii de producere a furgonetelor electrice la uzina sa din Jawor, unde face baterii şi motoare cu combustie internă pentru Mercedes-Benz Cars.
Fabrica va fi a patra în reţeaua europeană a Mercedes-Benz de producere a furgonetelor, care se reorganizează, urmând să fabrice pe platforma sa doar furgonete electrice.
O posibilă extindere a activităţii fabrice, prin intermediul societăţii mixte pe care o deţine cu Rivian nu va mai avea loc deoarece compania americană are alte priorităţi, se arată într-un comunicat al Mercedes, care confirmă informaţiile de la Rivian.
În septembrie, Mercedes-Benz Vans şi Rivian au încheiat un memorandum de înţelegere privind producerea de furgonete electrice într-o fabrică din România, Polonia sau Ungaria, în următorii ani, în cadrul unei societăţi mixte. Rivian a anunţat luni că societatea mixtă pe care o deţine cu Mercedes-Benz va lua o pauză deoarece firma se va concentra pe afacerile sale comerciale şi de consum, pentru a spori fluxul de numerar al operaţiunilor sale din SUA.
Skoda Auto, divizie a grupului Volkswagen, ia în considerare retragerea din China, urmând ca anul viitor să fie anunţată decizia finală, a anunţat directorul general Klaus Zellmer într-un interviu acordat săptămânalului german Automobilwoche, transmite Reuters.
„Concurenţa este extrem de intensă acolo, deci vom lua în considerare, alături de partenerul din societatea noastră mixtă chineză, cum vom proceda”, a explicat Zelmer.
Acesta a adăugat: „Dacă vrem să ne concentrăm energia, merită să analizăm toate scenariile şi apoi să luăm o decizie”.
Producătorul auto ceh Skoda ar putea, pur şi simplu, să ia în considerare vânzarea de maşini în China în loc să le producă acolo, a declarat Zellmer. Acesta a indicat că în acest moment Skoda vrea să se concentreze mai mult pe piaţa auto din India.