Scholz e surprins de dependența Germaniei de China

0
2448

Numărul companiilor germane care au ignorat riscul de a fi prea dependente de piaţa chineză este remarcabil, a afirmat vineri cancelarul Olaf Scholz, subliniind nevoia de diversificare, transmite Reuters.

„Importanţa pieţei chineze nu are nevoie de explicaţii”, dar obiectivul este să nu existe dependenţă de nicio piaţă, a declarat oficialul german într-un interviu acordat revistei Focus.

„Prin urmare, sunt surprins de cât de dependente s-au făcut unele companii de pieţele individuale şi au ignorat complet riscurile”, susţine Scholz.

Astfel de dependenţe arată că Germania trebuie să fie mai activă în domeniul materiilor prime, cum ar fi litiu şi cobalt. „Chiar şi în sectorul minier, nu ne mai putem permite să ne simţim comfortabil”, a adăugat cancelarul.

La începutul acestei luni, Scholz a devenit primul lider din G7 (principalele ţări industrializate din lume) care a vizitat China, de la debutul pandemiei de COVID-19. În timpul vizitei el s-a plâns de accesul la piaţa din China. Cancelarul a declarat atunci că a încercat să asigure condiţii de concurenţă echitabile pentru companiile din Europa.

Invadarea Ucrainei de către Rusia, care le-a arătat oficialilor germani că economia este prea dependentă de energia rusă, a determinat o reexaminare a relaţiilor cu Beijingul, cu care firmele germane au relaţii apropiate, în special în domeniul producţiei.

Doar patru companii germane – Mercedes-Benz, BMW, Volkswagen şi BASF – erau responsabile pentru o treime din toate investiţiile europene în China în 2018-2021, conform unui studiu realizat de firma de cercetare Rhodium Group.

Miniştrii Energiei din UE au ajuns la un acord politic cu privire la un regulament al Consiliului de instituire a unui cadru temporar pentru accelerarea procesului de acordare a autorizaţiilor şi a implementării proiectelor privind energia din surse regenerabile, informează un comunicat de presă al Consiliului European.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here