Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat săptămâna trecută, cu întârziere, că a primit 142 de cadouri şi a participat la cinci vizite oficiale plătite de terţi de când a preluat mandatul, în urmă cu un an, transmite joi EFE.
Decizia lui Metsola, o încercare ”de a conduce prin puterea exemplului”, după cum a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al acesteia, are loc în plin proces de reformă internă pentru a repara deficienţele în domeniul transparenţei care au dus la scandalul de corupţie din legislativul european ce se presupune că ar implica Marocul, Qatarul şi Mauritania.
Cu o agendă profesională plină până la refuz de vizite oficiale, plătite în marea lor majoritate de Parlamentul European, Metsola a trecut recent într-un registru al PE primele sale cinci deplasări din legislatură plătite de terţi, dar a făcut-o cu depăşirea termenului-limită stabilit prin procedurile interne ale instituţiei europene.
În Parlamentul European, eurodeputaţii trebuie să informeze în legătură cu orice ”participare la un eveniment organizat de terţi”, dacă totalitatea sau doar o parte din cheltuielile pentru deplasare, cazare şi întreţinere au fost asumate de această terţă parte.
În plus, conform regulamentului intern, membrii Parlamentului European trebuie să depună declaraţia cel mai târziu la sfârşitul a 30 de zile consecutive lunii pe parcursul căreia au efectuat o călătorie plătită de terţi sau au primit cadouri de la terţi. Or, Metsola a trecut în registrul legislativului european toate cadourile primite în cursul ultimelor 12 luni şi vizitele plătite de terţi abia în intervalul 11-13 ianuarie 2023, deci în afara termenului-limită stabilit de regulamentul intern, dat fiind că Metsola a efectuat toate aceste vizite în lunile mai, iunie şi octombrie 2022.
Pe lista de omisiuni recent corectată de politiciana malteză figurează o vizită oficială de trei zile în Israel, între 22-24 mai 2022, în condiţiile în care cele două nopţi de cazare au fost plătite de statul israelian, care a ales respectivul hotel din motive de securitate, potrivit unui purtător de cuvânt al lui Metsola.