Rusia a trimis un comando sirian să afle de unde provine lansatorul care a distrus un avion rusesc

0
4692

O operațiune specială a forțelor siriene militare a fost lansată duminică în zona în care un avion rusesc Su-25 a fost doborât de o rachetă MANPAD.

Potrivit Russia Today, scopul acestei misiuni este să găsească indicii care să poată fi folosite la stabilirea originii rachetei folosite în atac.

Conform ministrului Apărării de la Moscova, avionul rusesc ar fi fost doborât de un lansator mobil de rachete, adică unul care putea fi folosit de un singur om.

Astfel, Moscova este foarte interesată să afle cum a fost posibil ca un sistem militar de acest gen să fi ajuns în mâinile acelui grup militant.

”Gruparea care avea racheta MANPAD a fost distrusă de Forțele Aeriene Rusești. Acum, comandourile siriene lucrează terestru. Dacă ei vor găsi elemente ale acelui lansator, am putea să aflăm seria și numărul și să stabilim unde a fost fabricat, în doar câteva zile, ca să vedem cum a ajuns acolo”, a spus parlamentarul Victor Volodarsky pentru RIA Novosti.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a afirmat că americanii nu au furnizat astfel de arme grupărilor de rebeli din Siria, care luptă în prezent împotriva regimului Bashar al-Assad.

Incidentul a avut loc într-o regiune care este controlată de un grup jihadist cunoscut sub numele de Frontul Al-Nusra, potrivit armatei rusești.

Sursa: Russia Today

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here