Astăzi se împlinesc 159 de ani de la Unirea Pricipatelor Romane, act săvârșit la 24 ianuarie 1859, prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cu sprijinul Marilor Puteri (in special al Frantei, dar și Angliei si Sardiniei), dar și cu voința îndârjită a populației, acest act a fost posibil.
Situația internațională de după încheierea Războiului Crimeii (1856) a deschis noi orizonturi, atât pentru statutul Principatelor Române, cât și pentru populație în general. Imperiul Otoman începea să „scârțâie”, Rusia nu prea era privită cu ochi buni, în special de Anglia (nu dorea să rivalizeze cu ea), așa că s-a ivit ideea unirii Principatelor Române. La Congresul de la Paris (1856) s-a hotărât cedarea către Moldova a 3 județe din sudul Basarabiei: Cahul, Bolgrad si Ismail (Basarabia fusese luata de Rusia în urma Păcii de la București, din 1812). Deasemenea, tot aici s-a hotărât convocarea unor Adunări Ad-hoc, în 1857, prin care poporul român să își decidă singur soarta. Deși au fost probleme (falsificându-se tot felul de lucruri), până la urmă s-a hotărât unirea.
În 1858, în urma Convenției de la Paris, s-a hotărât unirea celor două Principate, sub numele de Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, însă nu s-a zis nimic de faptul că domnii celor două Principate trebuiau să fie persoane distincte.
Acest lucru a fost bine speculat de oamenii vremii, care l-au ales ca domn al Moldovei, la 5 ianuarie 1859, pe Alexandru Ioan Cuza, urmând ca la 24 ianuarie 1859, să fie ales tot Alexandru Ioan Cuza, ca domn în Țara Românească, astfel realizându-se dubla sa alegere.
Perioada care a urmat actului unirii a fost una de încercări de modernizare a societatii românești, a insititutiilor sale, dar și încercările de a face lumea internațională să recunoască această dublă alegere și implicit unirea Principatelor Române.
P. S.: Din 1862, numele Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești va deveni Romania, țara fiind cunoscută, până la unirea din 1918, sub numele de România Mica, sau Vechiul Regat.
