Al treilea Guvern PSD. Noul program de guvernare ar putea conține surprize

0
2397

Au început chinurile facerii pentru noul Guvern PSD. Discuţiile se poartă la fel ca în cazul celor două cabinete din ultimul an, în biroul de la Casa Poporului al şefului de partid, Liviu Dragnea.

Pe acolo ar fi făcut social-democraţii un adevărat pelerinaj joi, potrivit unor surse politice. Ca să evite orice scurgere de informații, presa nu a avut acces în clădire. Tot acum se pune la cale și noul program de guvernare, care ar putea conține și surprize, cum s-a întâmplat în vara, cu taxa de solidaritate şi cu SPLIT TVA.

Liderii coaliţiei de la putere au început negocierile pentru fotoliile din noul cabinet Dăncilă, imediat după demisia lui Mihai Tudose. Au cinci zile la dispoziţie să vină cu lista de propuneri. Toate negocierile sunt supervizate de şeful PSD.

Negocierile pentru viitorul cabinet al Executivului condus de Viorica Dăncilă se poartă în spatele uşilor închise, în biroul lui Liviu Dragnea, de la Camera Deputaţilor. Accesul presei nu a fost permis în clădire pe motiv că în această perioadă nu există activitate parlamentară.

Cel puţin în declaraţii, Liviu Dragnea a precizat că Viorica Dăncilă va avea dreptul să refuze anumiţi miniştri, dar nu o să vină cu lista ei.

Liviu Dragnea, declarație din 16 ianuarie: ”Numai un guvern tehnocrat ia oameni de pe stradă şi îi propune parlamentului. În orice partid componența guvernului se discută în interiorul structurilor dar orice premier are drept de veto în final. Viorica Dăncilă va avea un punct de vedere foarte importan, dar nu poţi să vii în fața partidului să spui asta e echipa mea.”

Surse politice susţin că vor rămâne în Palatul Victoria miniştrii loiali lui Liviu Dragnea. Cei care până acum au supravieţuit atât Guvernului Grinceanu cât şi guvernului Tudose. Vicepremierul Paul Stănescu îşi păstrează funcţia, dar rămâne şi la ministerul Dezvoltării. Ministrul de Interne, Carmen Dan, cea care a refuzat să îşi dea demisia din cabinetul Tudose, provocând apoi chiar plecarea premierului, rămâne şi ea pe poziţii, se pare.

La fel şi Petre Daea, de la Agricultura, împreună cu Lia Olguța Vasilescu, titulară de la Muncă. Actualul premier interimar, Mihai Fifor, va continua în fruntea Ministerului Apărării, potrivit aceloraşi surse. Foarte important, ministrul justiţiei Tudorel Toader care a luat deja o decizie privind schimbarea şefei DNA, Laura Codruța Kovesi, va rămâne şi el în echipă.

Un lucru e sigur – după negocieri purtate cu cei de la ALDE, aceştia îşi vor menţine atât portofoliile cât şi ocupanţii de până acum: Teodor Meleșcanu, la Externe, Graţiela Gavrilescu – vicepremier şi ministrul Mediului, Viorel Ilie, pentru Relaţia cu Parlamentul şi Toma Petcu, la energie.

Lista celor care pleacă este formată din miniştrii care s-au alăturat lui Mihai Tudose în conflictul cu Liviu Dragnea. Vicepremierul Marcel Ciolacu şi-a dat şi el demisia odată cu fostul premier. Surse politice susţin că l-ar urma Felix Stroe, de la Transporturi, Marius Nicade la Fonduri Europene, posibil – Mircea Titus Dobre de la Turism, dar şi Gabriel Petrea, ministrul pentru dialog. Sunt luate în calcul şi schimbări pe criterii de performanţă: Florian Bodog ar urma să fie înlocuit de Rodica Nassar, preşedinte PSD Sector 2, iar Liviu Marian Pop de la educaţie – de Ecaterina Andronescu.

Aceasta din urmă a anunţat deja că premierul desemnat, Viorica Dăncilă, nu va solicita niciunei instituţii a statului român avize pentru viitorii miniştri din cabinetul său. Este vorba despre avize de la serviciile de informaţii.

Noul cabinet ar putea modifica şi programul de Guvernare, după modelul Tudose, care a venit în Parlament cu noutăţi precum Split TVA sau taxa de solidaritate. Din programul precedent, pentru anul acesta au rămas de aplicat mai multe măsuri, printre care creşterea punctului de pensie şi a pensiei minime de la 1 iulie, reducerea TVA cu un punct, amânată cu un an.

Reducerea numărului de taxe pentru populaţie şi pentru firme, precum posibilitatea de a plăti online orice taxă până în 1 decembrie 2018. Introducerea impozitului pe venitul global a fost amânată anul trecut şi ar putea fi aplicată din vară, la pachet cu scutirea de impozit pentru veniturile sub 2000 de lei pe lună brut. Este aşteptată de altfel şi o nouă lege a pensiilor.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here