CFR reduce viteza trenurilor din cauza caniculei

0
51

CFR a decis reducerea vitezei de circulație, in acest weekend, pentru menținerea siguranței feroviare. Amintim ca Romania e sub cod rosu de temperaturi extreme de peste 40 de grade Celsius.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că în acest sfârșit de săptămână, traficul feroviar se va desfășura în condiții speciale la nivel național, prin reducerea vitezei de circulație a trenurilor ca urmare avertizărilor actualizate de Administrația Națională de Meteorologie privind intrarea în vigoare a unui cod rosu de temperaturi extreme, de 40 – 42 de grade Celsius în aer.

Reducere a vitezei de circulație a trenurilor, în medie CU 20-30 km/h fata de viteza normala, pe întrega rețea feroviară, aflată sub incidența noilor avertizărilor meteo de temperaturi extreme de 40 – 42 de grade Celsius la umbră, este principala masura de siguranta aplicată toate administrațiile feroviare pe rețelele de căi ferate, în astfel de situații extreme.

CRF precizeaza că măsura de reducere a vitezei de circulație va fi menținută în acest sfârșit de săptămână, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul șinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluția temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al celor 8 sucursale regionale de cale ferată care adminstrează rețeaua feroviara naționala.

De asemenea,  CFR SA, prin personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată, va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată și înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operațiuni necesare pentru adaptarea în condiții de siguranță a traficului.

CFR SA recomandă publicului călător ca în această perioadă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre orele de sosire și de plecare ale trenurilor din/în stațiile CFR, la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și să consulte periodic site-urile operatorilor de transport feroviar, pentru informaţii actualizate despre condițiile și măsurile impuse în graficul trenurilor înscrise în circulație.

Vezi si:  Prima declaraţie a Simonei Halep după ce a învins-o pe Irina Begu. Ce spune ea despre finala de mâine, de la Shenzhen

MM

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here