Liviu Dragnea, despre denunţătorii din dosarul său: Turnătorii din dosar îi ştiu. Şova, Ponta şi Niţulescu

0
2295

Liviu Dragnea, președintele PSD, a dezvăluit la România TV că Victor Ponta, Dan Șova și Teodor Nițulescu l-au „turnat” la DNA în dosarul Tel Drum. Afirmația lui Dragnea vine chiar în ziua în care Ponta a scris pe Facebook că Dragnea ar trebui să-și ceară scuze față de el pentru că a afirmat că l-ar fi denunțat la DNA.”Turnătorii din dosar îi știu. Sova, Ponta, Nițulescu. Am auzit că unii se tot alintă. ‘Să-mi ceară scuze, că eu nu am spus…’”, a declarat Dragnea la România TV. Întrebat dacă a văzut denunțurile, Dragnea a răspuns: „Bineînțeles.”

Citeşte şi: Liviu Dragnea: Şeful SPP avea o practică foarte nocivă. Mergea pe la Parchete şi transmite anumite mesaje

Fostul premier, Victor Ponta, a scris pe contul său de socializare că aşteaptă scuze de la Liviu Dragnea. „?!??? Si eu astept scuze de la Dragnea Mincinosul care a zis ca am facut denunt contra lui si , dupa ce a citit dosarul, a uitat sa mai spuna ca nici vorba de asa ceva! ( banuiesc ca lui Eugen Teodorovici i-a cerut deja scuze / ca si pe el il acuzase ca a dat declaratii in Dosarul “Teldrum”)! ”

Citeşte şi: Ponta îi răspunde lui Dragnea: Dacă aduce o copie după denunţul (pretins) al meu, îmi dau demisia

Liviu Dragnea acuză DNA că nu vrea să-i dea o copie dosarului său în format electronic, ci doar în format pe hârtie. Cum dosarul este format din mai multe bibliorafturi, costul fotocopierii ar fi unul enorm.
„Cei care gestionează dosarul sunt cei care mi-au pus sechestru. Singurul venit pe care îl am este indemnizația de parlamentar, nici aia întreagă. S-ar putea ca dacă mă împrumut ca să îmi pună sechestru și pe împrumutul ăla. Eu nu pot avea acces la dosar pentru că nu am cu ce să-l plătesc. Nu cumva dreptul meu la apărare este afectat? Chiar o să vorbesc cu doamna avocat să facem publică plângerea pe care am făcut-o”, a mai declarat Dragnea.

Dragnea susţine că singurul său venit este indemnizaţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar multiplicarea documentelor de la DNA ar costa peste 100.000 de lei.

„Noi am depus o plângere la DNA zilele trecute, săptămâna trecută, pentru că eu, practic, nu pot să am acces la dosar. Să vă spun de ce! Şi nu numai la mine e problema asta. Practica, din câte ştiu, la parchet în general este că, atâta timp cât dosarele sunt scanate, sunt pe un suport electronic, îţi dă un CD, un stick sau mai multe, pe care le plăteşti, care au costuri mici. Am făcut solicitarea de la început şi, din câte am înţeles, nu numai eu, ci toţi cei care suntem chemaţi pe acolo, să ne pună la dispoziţie dosarul în formă electronică. S-a refuzat şi au zis că numai în formă scrisă, care durează foarte mult şi care costă foarte mult. Eu ca să iau toate zecile sau vreo sută şi ceva, nu ştiu câte bibliorafturi sunt. Nu ştiu câte mă privesc pe mine, dar trebuie să le iau pe toate că nu ştiu ce-o fi pe acolo. Nu ştiu ce alţi denunţători mincinoşi mai apar. Ca să iau o copie scrisă, în formă scrisă, pe hârtie, mă costă peste un miliard de lei (100.000 de lei – n.r.) şi vă mai spun ceva: cei care gestionează dosarul sunt cei care mi-au cerut şi mi-au pus sechestru. Singurul venit pe care îl am este indemnizaţia de la Parlament. Nici aia întreagă, două treimi”, a afirmat Dragnea.

 

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here