Initial, a fost considerata o gura de oxigen pentru familia regala britanica: nu e alba, e spontana, nu are rigiditatea celor de la Buckingham Palace. Acum, sotia printului Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a ajuns printre cele mai detestate personaje din spatiul public.
“Nu am vazut niciodata un membru al unei familii regale atat de antipatizat. Imi pare rau pentru ea, o consideram carismatica, magnifica, interesanta, dar si-a pierdut orice urma de credibilitate” – e de parere Stephane Bern, specialist in casele regale din Europa.
“Au scuipat in supa”
Francezii au o vorba, a scuipa in supa, folosita atunci cand cineva face prostii si gafe si urmeaza oprobiul public. Exista si in limba romana un echivalent, dar din motive lesne de inteles, nu il putem reda, insa ati prins ideea. “Au scuipat in supa” – asa spune Stephane Bern despre cuplul Harry-Meghan.
In momentul casatoriei, actrita a fost primita cu un val de simpatie. Parea femeia care reuseste sa-l faca fericit pe printul Harry, personajul care aduce putina culoare la Buckingham Palace. Doar ca in scurt timp, toata lumea avea sa fie dezamagita. Au inceput sa apara articole in presa din regat potrivit carora Meghan baga zazanie intre Harry si fratele sau, William, mostenitorul tronului. In plus, fosta actrita nu se impaca deloc cu ideea ca sotia lui William, Kate, e mai apreciata de public, pentru ca are stofa de regina. Totul a culminat cu mutarea lor in Canada, apoi in SUA, chipurile pentru a duce o viata linistita si a scapa de jurnalisti. Multi au inteles decizia cuplului si chiar au crezut ca cei doi vor sa se retraga din spatiul public. Doar ca dupa ce au plecat peste ocean au facut exact opusul: au inceput sa dea interviuri peste interviuri in care nu doar ca au criticat casa regala, dar au lansat si acuzatii extrem de dure, de exemplu de rasism. Daca lui Harry nu i-a pasat de restul familiei regale, ar fi trebuit sa fie mai rezervat macar pentru bunica lui, regina Elisabeta a II-a, care, se spune, a suferit enorm din cauza minciunilor spuse de cei doi in spatiul public.
MM