Miza reală a asaltului împotriva lui Dragnea

0
867

„Este foarte posibil ca lansarea ofensivei anti-justiție să se bazeze pe convingerea că instituțiile nu mai sunt suficient de puternice și la fel de unite ca să respingă un asalt îndrăzneț.

Că unele vor rezista, cât vor putea, în timp ce altele vor negocia un armistițiu convenabil. Că unii șefi se vor împotrivi, iar alții vor spune că poate nici nu este atât de rău să o lăsăm mai moale cu anticorupția asta – mâine, poimâine, poate eu voi fi victima. Degeaba există un belciug dacă aceia care îl au în mână sunt interesați doar de propria supraviețuire.

Nu este complet exclus ca toate declarațiile belicoase ale purtătorilor de mesaj ai lui Dragnea să fie parte dintr-un război psihologic. Un instrument de negociere prin care liderul PSD să-și atingă câteva obiective personale. Ar fi varianta cea mai convenabilă. Ne-ar scuti de un conflict din care România nu ar avea decât de pierdut.

Dacă Liviu Dragnea are o misiune și chiar se va înrola în războiul pentru eliberarea „coloniei” (și readucerea ei în no-man’s-land-ul ante-2005), ne așteaptă vremuri dificile. Vom afla rapid pe ce aliați mai putem conta, dar mai ales din ce suntem făcuți, fiecare dintre noi.”

Rândurile de mai sus au încheiat editorialul „Noul Liviu Dragnea”, publicat cu un an în urmă. Între timp, am primit răspunsuri la toate întrebările pe care le puneam atunci. Prima – vor rezista instituțiile statului la asaltul noii coaliții de guvernare? Da, în marea lor majoritate, au rezistat.

Serviciile de informații, în totalitate. Reținerea de care au dat dovadă în fața asaltului comisiilor parlamentare de anchetă, care au urmărit exclusiv scopuri politice, a confirmat soliditatea apartenenței lor la comunitatea de informații occidentală. Faptul că, pe ansamblu, au rămas surzi la numeroasele lingușeli și oferte făcute Liviu Dragnea reprezintă și un semn de maturizare. Târziu, e drept, dar extrem de valoros.

Parchetul General, DNA, CSM, deasemenea. Au rezistat cu brio unui tir încrucișat de acuzații și calomnii fără precedent. Și nu doar că nu s-au lăsat intimidați, dar au continuat să-și facă treaba cu profesionalism. DNA, în particular, a reușit să expună, convingător, fără urmă de dubiu, una dintre cele mai agresive rețele mafiote din ultimi 28 de ani – „TelDrum”. Și dacă mai exista vreo urmă de îndoială față de rolul jucat de liderul PSD în ascensiunea acestei cooperative infracționale, ea a fost înlăturată definitiv.

În total contrast a fost prestația Curții Constituționale, care a trecut de cealaltă parte a baricadei. Cu excepția notabilă a Liviei Stanciu, instituția s-a predat integral coaliției transpartinice care dorește să distrugă parteneriatele strategice ale României. A fost, de departe, cea mai mare dezamăgire a anului 2017. Sub conducerea tandemului Dorneanu – Morar, CCR a devenit cel mai important aliat al noii puteri și a pus umărul, cu zel, la încercarea de subordonare a justiției.

Înalta Curte de Casație și Justiție a rezistat doar parțial. Decizia, asumată fără un imperativ legal, de a relua de la zero procesele lui Dragnea și Tăriceanu reprezintă o mare bilă neagră, ce nu va fi uitată ușor. A fost o decizie pe care puțini au mai crezut-o posibilă după detstructurarea axei infracționale Voicu – Costiniu și după ce personaje de tristă amintire, precum Lidia Bărbulescu, au fost scoase pe tușă. Atitudinea ulterioară, corectă, a Cristinei Tarcea față de modificarea legilor justiției nu o compensează decât într-o mică măsură.

Cea mai mare supriză a anului trecut, însă, a fost reacția societății civile. Indiferent de cât de hotârâte și de curajoase au fost insituțiile care au rezistat amenințărilor și promisiunilor noii administrații, fără ieșirea masivă în stradă a sute de mii de oameni, iarna trecută, România ar fi arătat altfel azi. Întoarcerea la vechiul model de guvernare, patentat după acapararea statului de către echipa lui Ion Iliescu, ar fi fost rapidă și irevocabilă. Meritul de a fi oprit viitura restaurației nu este, însă, doar al instituțiilor și al demonstranților.

Mai puțin discutată și apreciată a fost o altă schimbare importantă petrecută în ultimul an. Trezirea unor asociații profesionale care s-au opus, cot la cot cu oamenii ieșiți în stradă, abuzurilor noii puteri. Este pentru prima oară când anumite bresle, care în trecut se exprimau public doar pentru a cere măriri de salarii, vorbesc coerent și răspicat despre chestiuni principiale, critică politici strâmbe, care afectează întreaga societeate, nu doar pe ei.

Prin argumentele concrete, convingătoare, pe care le-au prezentat s-au transformat în avocați competenți, redutabili, ai interesului public. Pe lângă reacția remarcabilă a miilor de magistrați care au expus aberațiile cuprinse în proiectele de modificare a legilor justiției, anul trecut a adus în prim plan și sindicatele angajaților din penitenciare.

Explicațiile lor, susținute cu cifre și texte de lege, au demontat justificările mincinoase în favoarea grațierii și amnistiei parțiale pregătite de guvernul PSD-ALDE. Și au anticipat efectele dezastruoase ale recursului compensatoriu promovat de ministrul justiției, Tudorel Toader. O adevărată revoluție s-ar petrece în România dacă toate asociațiile profesionale ar reacțona similar la proiectele nocive ale politicienilor!

Și a doua întrebare pe care o ridicam în editorialul de la începutul anului trecut a primit un răspuns afirmativ. Dragnea a demonstrat fără echivoc că ar fi sacrificat fără ezitare interesele colegilor de partid, dar și pe cele ale partenerului de coaliției, Călin Popescu Tăriceanu, dacă președintele i-ar fi promis imunitate.

Acum patru luni, pe 12 septembrie, Liviu Dragnea a avut poate cea mai dură ieșire publică, la Antena 3, împotriva adversarilor săi: președinte, DNA, servicii de informații.

„Vor da socoteală! Mai e foarte puțin! Fac greșeală după greșeală. Sunt disperați. Vor fi mulți care vor începe să vorbească! Vom auzi foarte mulți! Au început să se pregătească. Sunt sigur că vom auzi foarte multe lucruri. CCR nu mai e în câmpul tactic. Vor fi multe nopți de nesomn pentru unii. Au depăşit linia roșie. Nu stiți cum e mămăliga românească? Odată bubuie. Nu țineți minte ce tare era Ceauşescu? Era Dumnezeu. Doar atât a trebuit.”

„În acel moment, am făcut observația că virulența șefului PSD este fără precedent. Cu toate acestea, scriam, „nu ar fi făcut risipă de amenințări dacă era decis să treacă la treabă fără să mai aștepte ceva. Ce așteaptă? Ce așteaptă din februarie încoace. Ca Iohannis să-l invite să se târguiască. De altfel, nici nu ascunde asta. Este a nu știu câta oară când repetă într-un interviu fraza asta:

„Ar trebui să înceapă de la el (Iohannis – n.m) discuţia. Sunt deschis oricând pentru o astfel de discuție sănătoasă, asumată. Fără patimă, fără interese. Am așteptat și încă mai aștept. Nu e obligatoriu să purtăm această discuție, dar asta nu înseamnă că ceea ce s-a pornit se va opri,” a spus Dragnea.

Având în vedere magnitudinea dosarului „TelDrum”, care avea să explodeze două luni mai târziu și despre care sigur știa, odată cu audierile pe bandă rulantă de la DNA, ar fi ezitat șeful PSD să-și negocieze o salvare individuală, în detrimentul restului armatei penale, care aștepta de la el izbăvirea?

Judecând după cum l-a lucrat pe Ponta în 2015, după postura „pro-interesul național”, model Oprea, pe care a avut-o în timpul guvernării Cioloș, după declarațiile spășite făcute pe treptele DNA, în vara lui 2016, după jocul pe care l-a încercat cu Tudorel Toader, împotriva lui Tăriceanu, dar și după declarațiile evazive făcute în prima fază despre modificarea legilor justiției și a codului penal, răspunsul este „nu.” Dragnea ar fi făcut fără ezitare toate compromisurile necesare cu „statul paralel” dacă i s-ar fi promis, din nou, salvarea.

Ultima întrebare rămâne și astăzi cea mai dificilă. Iar de răspunsul ei atârnă, în continuare, multe. Jocul lui Dragnea din ultimul an a avut ca unic scop reconfirmarea imunității de care a beneficiat până de curând și rămânerea la putere sau este parte a unei misiuni mai complexe, care urmărește, în limbajul propagandei rusești, „eliberarea „coloniei” și readucerea ei în no-man’s-land-ul ante-2005? A vrut să-și scape pielea și să continue să facă bani sau să destabilizeze România și să o scoată, de facto, din parteneriatele cu UE și SUA?

Până la protestele din februarie, este foarte posibil ca șeful PSD să se fi mulțumit cu imunitatea pentru el și eventual un cerc restrâns de apropiați, completată cu

un acord de împărțire a puterii cu președintele, după modelul Băsescu – Ponta. Acord pe care ar fi urmat să-l încalce ulterior, destul de repede, pentru că ținta sa următoare era demiterea lui Klaus Iohannis și alegerea sa ca președinte.

Schimbarea de atitudine a lui Dragnea a survenit după ce planurile sale inițiale s-au izbit de zidul viu făcut din sute de mii de protestatari. Cucerirea „pașnică” a puterii a ieșit din calcul în februarie. Ce a urmat, atacul furibund împotriva instituțiilor de bază, a justiției, a capitalului străin, a ambasadorilor occidentali, seamănă atât de mult cu ce se întâmplă în Ungaria de câțiva ani buni încât numai un naiv ar putea să nu observe semnele unei operațiuni mult mai largi, la scară continentală, care se mulează perfect pe dorințele lui Vladimir Putin.

Bătaia de joc care a avut loc în Parlament în timpul modificării legilor justiției, obstacolele aberante pe care puterea le-a pus chiar și în calea polițiștilor și a procurorilor care nu anchetează fapte de coruoție, ci crime, jafuri și acte de pedofilie, semnalează o încercare de destabilizare a statului, de a crea haos și confuzie, decât o răsuială cu DNA și serviciile de informații.

Atât de nebunești sunt unele dintre schimbările propuse, atât de teribile ar fi

efectelor lor, pentru toți cetățenii, dacă ar intra în vigoare, încât mai degrabă încurcă eforturile unora de a stopa lupta anticorupție.

Aliniate lângă măsurile fiscale fără cap și fără coadă, care afectează toți contribuabilii, lângă loviturile date mediului de afaceri, ele întăresc ideea că cineva urmărește în primul rând crearea unui climat de nesiguranță în societate, de neîncredere profundă în statul român. Adică, de creare a unui teren propice pentru ca o lovitură ulterioară să ne găsească într-un stare cât mai precară.

Indiferent, însă, dacă ceea ce s-a întâmplat în România în ultimul an a fost o operațiune calculată sau doar rezultatul iresponsabilității sau prostiei unor lideri politici, al unui hazard pus în mișcare de instincte primare, nu putem să ne amăgim că dacă lui Dragnea și lui Tăriceanu le-ar fi ieșit planul nu ar fi existat cel puțin două categorii majore de beneficiari.

Prima categorie – alianța formată din politicieni, oameni de afaceri corupți și foști șefi de instituții, ofițeri de informații și magistrați trași pe dreapta. Ei i-au susținut și continuă să îi susțină pe Dragnea și Tăriceanu pentru că reprezintă singura lor șansă de a scăpa de dosarele în lucru, din instanțe sau de condamnările primite deja, dar și pentru a se întoarce la butoane.

A doua categorie – țările care își doresc ca România să li se alăture în grupul democrațiilor iliberale, să își compromită legăturile cu Occidentul și să lipsească Statele Unite de un aliat stabil și puternic.

Doar dacă privim cât de mulți și de puternici sunt cei care mizează pe liderii coaliției PSD-ALDE putem înțelege cât de dificilă este lupta care început în PSD, prin personaje la fel de sulfuroase, pentru detronarea lui Liviu Dragnea. Toate motivele pentru care victoria șefului PSD asupra statului român le-ar fi convenit de minune celor care au pariat pe el sunt motive care îi vor face să îl apere până în pânzele albe.

Pentru că dacă Dragnea pică, ambele categorii rămân fără singurul vector politic care are capacitatea de a coagula forțe semnificative pentru a le îndeplini planurile. Deîndată ce actualul șef al PSD va pierde puterea, șansele ca modificarea legilor justiției să intre în vigoare devin aproape zero. Toți aliații pe care îi are acum se vor lepăda rapid de el. În frunte cu Curtea Constituțională, care își va redescoperi brusc vocația de apător al ordinii de drept.

De aceea, miza asaltului împotriva lui Liviu Dragnea, chiar dacă pare circumscrisă luptelor mărunte de partid, între haite de prădători, depășește cu mult PSD și obiectivele politice meschine pe care le urmăresc, de obicei, liderii de la noi. Miza este chiar viitorul României. Și nu ar fi exclus să realizăm acest lucru când forțele care au pariat pe Dragnea și Tăriceanu vor realiza că pionii lor au pierdut definitiv partida și vor trece la planul B.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here