Vineri se deschide primul târg de iarnă din capitală și din țară. Începând cu 15 noiembrie, Opera Comică pentru Copii invită publicul la ediția a IX-a a Târgului „Poveste de Crăciun”.
În sălile de spectacole ale instituției sunt programate 112 reprezentații, iar curtea OCC va găzdui atracții și activități interactive destinate vizitatorilor de toate vârstele, desfășurate până pe 29 decembrie, după următorul program:
orele 16:00-21:00: vinerea și pe 23 și 26 decembrie
orele 10:00-21:00: sâmbăta și duminica
orele 10:00-16:00: 24 decembrie
închis: 25 decembrie
Ateliere și activități dedicate Crăciunului pentru micii vizitatori
Târgul „Poveste de Crăciun” din acest an aduce o varietate de activități speciale, printre care se remarcă Atelierele Spiridușilor, unde copiii și familiile pot participa la sesiuni creative. Printre cele mai populare activități se numără crearea decorațiunilor de Crăciun, modelarea figurinelor din turtă dulce și confecționarea coronițelor tradiționale. Toate activitățile sunt desfășurate sub îndrumarea spiridușilor Operei Comice pentru Copii.
Atracții noi și o experiență interactivă unică
Anul acesta, vizitatorii sunt invitați să exploreze atât atracții noi, cât și activitățile consacrate, fiecare oferind o experiență deosebită:
Aventura VR în Sania Moșului (5 tichete): În premieră, o experiență 7D pe care copiii de-abia așteaptă s-o testeze începând cu această ediție a Târgului!
Zborul cu Sania lui Moș Crăciun (15 tichete): Zborul în sania Moșului poate fi experimentat și la propriu, trăind la înălțime senzația unei plimbări de iarnă.
Tunelul Timpului (10 tichete/grup de maxim 6 persoane): O incursiune captivantă prin istoria României, ghidată chiar de Regina Maria și Regele Ferdinand.
Grota lui Grinch (5 tichete): Cu decoruri inspirate din povestea lui Grinch, această grotă oferă copiilor ocazia să descopere cum a fost transformat cel care a vrut să fure Crăciunul.
Liftul Magic (15 tichete/maxim 6 persoane): Bineînțeles că și Moş Crăciun vine la Târgul „Poveste de Crăciun”. Începând cu 6 decembrie, Casa lui este la Opera Comică pentru Copii. Iar pentru ca cei mici să ajungă și mai repede la Moșu’, am pregătit un Lift Magic.
Patinoarul Copiilor (6 tichete / tură de 90 de minute, 6 tichete închiriere patine, 6 tichete închiriere focă): Alunecând pe gheața acestui patinoar dedicat exclusiv celor mici, copiii se bucură de o atmosferă autentică de sărbătoare.
Caruselul Jucăriilor (4 tichete): Un carusel decorat festiv, unde cei mici pot trăi bucuria unei plimbări tradiționale, în spiritul sărbătorilor de iarnă.
Roata Magică (4 tichete): O atracție iconică care îi ridică pe copii la înălțime pentru o panoramă de neratat asupra Târgului „Poveste de Crăciun”.
Curtea Renilor (gratuit): Curtea Renilor este plină de veselie și surprize. Micuții vor putea admira renii fermecați și să se simtă parte din aventura magică a Crăciunului.
Scena Colindătorilor (gratuit): Corurile de copii din Programul Național Cantus Mundi vestesc venirea sărbătorilor, iar publicul este încurajat să cânte alături de ei.
Magazinul lui Moș Crăciun (gratuit): Cele mai inspirate cadouri doar aici se găsesc!
Întâlniri istorice în preajma zilei de 1 decembrie
Una dintre atracțiile oferite în premieră anul acesta este Tunelul Timpului, prin care participanții se întâlnesc cu două figuri emblematice din istoria României: Regina Maria și Regele Ferdinand. Această experiență unică este și un prilej de a marca Ziua Națională a României, sărbătorită pe 1 decembrie, o dată ce amintește de Marea Unire din 1918, un moment istoric crucial, înfăptuit sub domnia Regelui Ferdinand și a Reginei Maria.
Spectacole ecvestre în ultima lună a anului
După succesul de la ediția anterioară, un nou spectacol cu cai vine la Târgul „Poveste de Crăciun” de la Opera Comică pentru Copii, în perioada 20-29 decembrie, în aer liber. Conceptul, semnat Basme cu Cai, este unul special: jonglerii cu foc, păsări de pradă, toate călare, așa cum nu au mai fost văzute niciodată. Spectacolul are ca subiect povestea Zilei și a Nopții, pe când se luptau pentru supremație asupra pământului, înainte să se împace și să împartă frățește binecuvântările asupra omenirii. Biletele sunt disponibile pe bilete.ro.
MM