Vremea 28 ianuarie 2018. Ceaţă în mare parte din ţară, urmată de o încălzire semnificativă

0
2346

Astăzi norii se înmulţesc în vest, nord şi centru, pe unde e posibil să cadă câţiva stropi. În rest aşteptăm vreme frumoasă; dar acum, dimineaţa, ceata domina o mare parte a ţării.

Vremea în fiecare regiune a ţării
Vedem cum va arăta vremea în fiecare regiune a ţării şi începem cu Dobrogea şi Bărăganul. Pe aicieste ceaţă la începutul zilei; dar mai târziu avem atmosfera însorită şi un pic mai caldă decât ieri. Maximele ajung pe la 6…7 grade. Se încălzeşte şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei; însă dimineaţă este cam frig, iar la câmpie ceată mai poate dura câteva ore. După prânz aşteptam temperaturi puţin mai ridicate decât în mod obişnuit.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina ziua a început cu negura în zonele joasesi temperaturi scăzute. Mai târziu, atmosfera se dezmorţeşte şi aici. Maximele depăşesc zero grade; dar se înnorează treptat.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş cerul se umple de nori şi o să plouă puţin, în special pe timpul nopţii. Şi tot la noapte se înteţeşte vântul. Până atunci avem atmosferă cam mohorâtă şi temperaturi comparabile cu cele de ieri.

Se înnorează şi în ţinuturile vestice; dar şansele de ploaie cresc după lăsarea nopţii.Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută,dar chiar şi aşa va fi mai cald decât în mod normal. S-a emis un cod galben de ceaţă pentru zonele joase din judeţele Timiş şi Arad, care este valabil până la ora 11.În Transilvania frigul persista în orele dimineţii,iar avertizările de ceaţă şi chiciură au fost prelungite tot până la ora 11. După prânz se aşteaptă temperaturi pozitive, iar lanoapte scăpăm de ger.

Şi în Oltenia avem ceata densă şi vizibilitate redusă. Mai târziu se anunţă vreme frumoasă, cu cer mai mult senin şi vânt domol. Temperaturile cresc, iarcel mai cald va fi în regiunile deluroase. Ceata creează probleme şi în ţinuturile sudice. Apare şi chiciură, iar codul galben a fost prelungit şi aici până la ora 11. Acum, temperaturile sunt foarte scăzute,dar după prânz încălzirea vremii este evidentă.În dealurile Munteniei se vor atinge 10…11 grade.

Şi în Bucureşti este frig dimineaţa, sunt şi condiţii de ceaţă;însă mai târziu aşteptam vreme frumoasă, cer senin şi în temperaturi în creştere. Maximă ajunge pe la 7 grade;iar minimă va fi în jur de minus 3 grade.

La munte găsim vreme schimbătoare şi puţin mai rece decât ieri. Se adună norii, însă precipitaţiile vin după lăsarea nopţii şi vor fi ninsori slabe. Apar şi condiţii de polei, iar vântul prinde putere în zonele de creastă.

Vremea în următoarele 3 zile

În ţară, prima zi din săptămâna ne-aduce vreme mult mai caldă decât ar fi normal. În vest, nord şi centru, înnorările persistă şi mai apar câteva ploi; iar la munte se anunţă lapoviţa şi condiţii de polei. În rest: ceata dimineaţa; soare şi atmosferă plăcută după prânz. Şi marţi va fi nefiresc de cald pentru sfârşit de ianuarie. Prin sudul ţării se vor atinge chiar şi 15…16 grade. O să picure trecător în aceleaşi zone: vest, nord şi centru. În sud şi est se menţine timpul frumos; dar vântul se înteţeşte cam peste tot, iar la munte va sufla cu putere. Şi miercuri avem vreme caldă; deşi temperaturile scad uşor. În sud şi est avem tot vreme frumoasă. În rest se anunţă atmosfera schimbătoare şi ploi slabe, după lăsarea nopţii.

În Bucureşti se încălzeşte simţitor în următoarea perioadă. Mâine temperaturile continuă să crească şi vom avea atmosferă plăcută şi 11…12 grade la amiază. Dimineaţa, însă mai apar ceva condiţii de ceaţă. Marţi se face şi mai cald. Se vor atinge 14…15 grade;norii vor fi rari, iar vantul-un pic mai activ. În noaptea următoare minimă va fi în jur de zero grade.Miercuri temperaturi scad, dar avem tot vreme neobişnuit de caldă pentru final de ianuarie. Atmosfera se menţine însorită, maximă ajunge la 10 grade; iar noaptea se poate forma ceaţă.

La munte găsim vreme schimbătoare şi puţin mai rece decât ieri. Mâine se încălzeşte; înnorările persistă;va cădea lapoviţă şi se va depune polei.Şi marţi mai vin ceva precipitaţii, dar pe zone restrânse, iar vântul sufla cu putere, în special la altitudini mari. Miercuri avem vreme mai bună; însă temperaturile scad şi vântul rămâne destul de intens. În noaptea următoare revine lapoviţă.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here