Parchetul Capitalei: Unele amendamente propuse la Codurile Penale pot avea consecinţe grave asupra anchetelor procurorilor

0
2967

Unele dintre amendamentele propuse la Codurile Penale pot avea consecinţe grave asupra anchetelor efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti ce vizează săvârşirea unor fapte penale deosebit de grave, precum cele de omor sau viol, precizează instituţia.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti transmite, într-un comunicat de presă remis vineri agenţiei de presă MEDIAFAX, că modificarea articolului 97 şi a articolului 139 din Codul de procedură penală va face imposibilă folosirea în procesul penal a înregistrărilor camerelor de supraveghere amplasate în zona comiterii faptelor penale.

Ca să sublinieze importanţa folosirii acestor mijloace de probă, procurorii au enumerat câteva cauze în care identificarea rapidă a autorilor infracţiunilor precum şi soluţionarea dosarelor au fost posibile datorită folosirii imaginilor camerelor de supraveghere:

„ În anul 2012, organele de urmărire penală au fost sesizate despre omorul comis de către I.G. asupra surorii sale I. N.; înjunghierea s-a produs în dreptul camerelor de supraveghere ale staţiei de alimentare a RATB, putând fi observate cruzimile cu care aceasta s-a produs (câteva sute de lovituri de cuţit).

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here