NASA: Creșterea cantității de metan din atmosferă, cauzată de industria de petrol și gaze

0
7905

Industria de petrol și gaze este responsabilă pentru cea mai mare parte din emisiile de metan, conform unui nou studiu NASA. Nivelurile de metan din atmosferă au crescut semnificativ din 2006 și până în prezent, contribuind la schimbările climatice.

Cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory din cadrul NASA au analizat sursele emisiilor de metan, iar rezultatele lor au rezolvat o problemă la care oamenii de știință au căutat răspuns în ultimii ani.

Emisiile de metan au crescut cu 25 de teragrame pe an în ultimii 12 ani. Oamenii de știință au încercat să găsească cauza creșterii adunând cantitățile de metan din toate sursele, cum ar fi combustibili fosili și incendii. Rezultatul era însă mai mare decât emisiile măsurate în atmosferă.

În cadrul noului studiu, cercetătorii au găsit răspunsul la această problemă, descoperind un nou factor care a influențat calculele. Între 2006 și 2014, numărul de terenuri incendiate a scăzut, iar nivelurile poluării cu metan cauzate de incendii sunt de două ori mai mici decât se credea.

Conform noilor rezultate, 17 telegrame de metan sunt cauzate de combustibilii fosili, zonele umede și fermele de orez contribuie cu 12 telegrame, în timp ce incendiile au contribuit cu 4 telegrame pe an la poluarea cu metan.

Metanul are un impact major asupra climei

Metanul este una dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră. Odată ajuns în atmosferă, poate reține de 86 de ori mai multă căldură ca dioxidul de carbon. Oamenii de știință au asociat creșterea emisiilor de metan cu fracking-ul făcut la un nivel tot mai înalt în SUA.

Vezi si:  5 sfaturi pentru a reduce propria poluare și a economisi bani în 2018

Studiul NASA nu este primul care atrage atenția asupra legăturii între climă și gazele naturale. Un studiu realizat anul trecut a descoperit că termocentralele cu gaz poluează cu până la 120 de ori mai mult metan decât se credea. În 2011, cercetătorii de la Universitatea Cornell avertizau că trecerea de la cărbune la gaze naturale va fi un pas greșit în lupta cu schimbările climatice.

Pe lângă emisiile în creștere cauzate de gaze naturale, ne putem aștepta la emisii în creștere din cauza incendiilor. Schimbările climatice sunt asociate cu incendii din ce în ce mai dese și mai severe.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here