Revin NINSORILE în toată ţara. Informare meteo de ultimă oră – 20 IANUARIE 2018

0
3162

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis informare meteo, valabilă de sâmbătă de la ora 15.00, până duminică la ora 6.00, perioadă în care în Muntenia şi în Dobrogea va fi lapoviţă şi apoi ninsoare, iar de duminică aria ninsorilor se va extinde cuprinzând aproape toată ţara.

Din a doua parte a zilei de sâmbătă, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est; în Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare, astfel că se va depune strat nou de zăpadă în medie de 4…8 cm. În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis informare meteo, valabilă de sâmbătă de la ora 15.00, până duminică la ora 6.00.

Meteorologii anunţă că vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40…45 km/h local în Dobrogea.

Totodată, începând din a doua parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here