Noul an începe cu tensiuni uriașe în PSD, unde apar primele mutări între tabăra formată în jurul premierului Tudose… și cea a liderului partidului, Liviu Dragnea.
Guvernul condus de Mihai Tudose va fi restructurat săptămâna viitoare, numărul ministerelor urmând a fi redus de la 25 la cel mult 18!
Surse politice spun că premierul ar putea încerca astfel să scape de toți apropiații lui Liviu Dragnea. Toți miniștrii vor fi evaluați în ședința Comitetului Executiv al PSD de săptămâna viitoare și nu este exclus să apară și unele remanieri, recunoaște și numărul doi în partid, Nicolae Bădălau.
O altă luptă importantă se va da și la Congresul Extraordinar în care se vor stabili posibilii candidați la prezidențialele din 2019.
Liviu Dragnea a convocat prima ședință din 2018 a conducerii PSD, după demisia din Guvern a Doinei Pană, care a invocat motive de sănătate. Surse din partid susțin că premierul Mihai Tudose va folosi acest pretext pentru a restructura Cabinetul și chiar pentru a schimba din funcție unii miniștri.
Planul premierului, unul cu care Liviu Dragnea nu este tocmai de acord, a fost confirmat și de Nicolae Bădălău, președintele executiv al social-democraților.
Nicolae Bădălău, președintele executiv al PSD: “Un guvern în care birocrația să fie cât mai mică și în care circuitul documentelor să fie cât mai scurt cred că ar trebui să aibă 16 – 18 ministere. Vorbim despre o analiză a premierului pentru ultimele șase luni, iar premierul va face propuneri Comitetului Executiv”.
Așadar, premierul Mihai Tudose va merge în fața colegilor cu o nouă structură de guvern, din care multe nume vor dispărea.
Spre exemplu, după plecarea Doinei Pană, ministerul Apelor și Pădurilor urmează să treacă în subordinea Ministerului Mediului. Și Andreea Păstîrnac ar urma să rămână fără portofoliu, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni urmând să treacă în subordinea celui de Externe.
Tot aici se va “lipi” și Ministerul pentru Afaceri Europene, iar Victor Negrescu va părăsi Guvernul.
Ministerul Muncii va ”înghiți” portofoliul consultării publice și dialogului social, deținut de Gabriel Petrea.
Iar de cercetare și inovare va răspune Ministerul Educației.
Și Ilan Laufer ar putea părăsi Cabinetul. Astfel, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat ar urma să treacă în subordinea Finanțelor.
Mihai Tudose ar putea veni și cu propunerea de înlocuire a unor miniștri, pe motiv că nu sunt performanți. La acest capitol, vizați ar fi Florian Bodog de la Ministerul Sănătății, titularul de la Educație, Liviu Pop, iar pe lista ar putea să apară și ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, care nu are o relație prea bună cu premierul.
Aceleași surse din partid susțin că tabăra din jurul liderului PSD s-ar putea opune. De altfel, Liviu Dragnea a declarat pentru Știrile PRO TV: “Oamenii sunt mai agitați după sărbători. Lunea viitoare, la ora 14.00, avem ședința Comitetului Executiv și stabilim înlocuitor pentru doamna Doina Pană”.
Indiferent de rezultatul înfruntării dintre cele două tabere – Dragnea și Tudose – la ședința liderilor PSD ar putea fi convocat și un Congres Extraordinar.
Nicolae Bădălău, președintele executiv al PSD: “Consider că un Congres duce la însănătoșirea partidului și e un lucru foarte bun. Nu uitați că, în 2019, avem două rânduri de alegeri: europarlamentare și prezidențiale”.
La un eventual Congres extraordinar, convocat pentru primăvara acestui an, nu se poate discuta despre înlocuirea din funcție a lui Liviu Dragnea, pentru că statutul PSD prevede că liderul formațiunii este ales și demis de toți membrii.
Însă ar putea fi rostite și primele nume pentru o eventuală candidatură la prezidențialele din 2019. Deocamdată, cel mai vehiculat este al Gabrielei Firea, primarul Capitalei.