Ion Iliescu, fostul președinte al României, este în doliu! Iliescu a anunțat moartea lui Andrei Alexandru, fostul său consilier, dar și membru al PSD.
”Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am prețuit și căruia îi vom păstra o caldă amintire.”, e mesajul de condoleanțe al lui Iliescu, trnamis și în numele soției sale, Nina.
Andrei Alexandru a fost ziarist și fost purtător de cuvânt al lui Nicolae Văcăroiu. El a murit pe 4 ianuarie, după o boală gravă.
”A încetat din viață, după o suferință prelungită, ANDREI ALEXANDRU, consilier al președintelui Senatului României.
Membru al Partidului Social Democrat, Andrei Alexandru a fost o prezență activă în dezbaterile politice, permițându-și de-a lungul anilor chiar și poziții adeseori incomode și percepții nu totdeauna agreabile. Era o fire permanent neliniștită, dar activă în disputele de idei, pe teme politice la zi.
A lăsat în urmă o familie îndurerată, căreia i-a fost devotat.
Eu l-am apreciat întotdeauna pentru spiritul său combativ, pentru angajamentul său constant în disputele politice, pentru modestia sa în viața personală și în comportamentul civic.
Personal, am avut o relație apropiată cu Andrei Alexandru, apreciindu-i angajamentul politic și implicarea în disputele de idei. A fost, totodată, un apropiat al familiei noastre, manifestând o prietenie constantă, indiferent de împrejurări, lucru pe care l-am apreciat împreună.
Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am prețuit și căruia îi vom păstra o caldă amintire.
Condoleanțe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească .
Nina și Ion Iliescu”, e mesajul transmis de Ion Iliescu.