Vicepreşedintele PSD, Ecaterina Andronescu, anunță că ea ar fi vrut să fie propunerea de premier din partea PSD, dar a văzut că nu are susținere în CEX. E noua variantă pe care Andronescu o prezintă, după ce Viorica Dăncilă a fost nominalizată de Comitetul Executiv al PSD pentru funcţia de premier.
”Nu am refuzat. M-a onorat propunerea lor, le-am mulțumit colegilor, dar am spus că cel care e propus trebuie legitimat de un vot al colegilor din CEX. Am simțit că trebuie să fac un pas în spate. Am simțit că e importantă concordia dintre noi și că nu se justifică să obțin o validare din partea colegilor.”, a spus Ecaterina Andronescu.