Dantura este una din cele mai importante componente ale corpului tău. Dinții îndeplinesc funcții vitale, fără de care nu ai putea să mănânci alimentele preferate, snacksurile de la miezul nopții sau să mesteci guma favorită. Chiar din acest motiv, dentiția are nevoie de îngrijire specială, pentru ca fiecare problemă să fie rezolvată până la cel mai mic detaliu.
Durerile severe la nivelul maxilarului sau mandibulei, cu caracter pulsant, pot fi provocate de una din cele mai întâlnite afecțiuni dentare: abces dentar. Pe înțelesul tuturor, abcesul are aspectul unui săculeț de mărimea unui bob de mazăre, care se umple cu puroi. În multe cazuri, apariția abcesului este favorizată de o igienă orală zilnică deficitară. De obicei, infecția este provocată de o carie netratată corespunzător sau la timp ori de traumatisme minore ale gingiei. Chiar și periajul excesiv sau agresiv poate duce la apariția unei astfel de urgențe stomatologice.
Abcesul dentar poate fi de mai multe feluri, în funcție de cauza principală a provocării erupției sale: poate fi parodontal, pricinuit de un factor extern, o microleziune la nivelul gingiei, provocat de curățarea neglijentă și insuficientă a danturii și periapical, cauzat de bacteriile unei carii netratate. Pentru a evita apariția abcesului dentar, se recomandă ca igiena orală să fie completă și detaliată, să se evite excesul de zahăr, iar cavitatea bucală să fie hidratată.
Gingivita este adesea confundată cu abcesul dentar. Însă, la o paralelă între cele două, se poate observa că gingivita este o afecțiune mai gravă decât abcesul dentar. De cele mai multe ori, gingivita este provocată de igiena orală precară, de lipsa periajului zilnic, depunerile de tartru cauzate de excesul de bacterii depuse pe suprafața dinților. Ea se manifestă prin inflamarea gingiei pe o suprafață mai mare, comparativ cu abcesul dentar care se remarcă doar în zona gingiei unui anumit dinte. Gingivita este, de asemenea, o problemă care poate fi rezolvată și are nevoie de atenție deosebită încă de la primele semne ale apariției sale. Odată neglijată, se poate transforma în parodontită, afecțiune ce poate avea efect ireversibil. Riscul cel mai mare al gingivitei netratate este pierderea dinților. Afecțiunile de la nivelul gingiilor pot apărea și odată cu înaintarea în vârstă sau din lipsa vitaminei C.
Pentru ca gingiile și dinții tăi să rămână sănătoși, este de reținut că igiena orală nu trebuie neglijată. Vizita la medicul dentist te poate ajuta să îți menții dinții curați, iar afecțiunile vor găsi cale de vindecare mult mai rapid.