Avertisment al Casei Albe față de răspândirea Omicron

0
1989

consilier al Casei Albe în combaterea pandemiei de COVID-19, a afirmat că există încă pericolul unei creşteri bruşte a numărului de spitalizări din cauza transmisibilităţii foarte ridicate a variantei Omicron a coronavirusului, chiar dacă datele de până acum sugerează o severitate mai redusă a acesteia, informează Reuters.

‘Singura dificultate este că, dacă ai atât de multe cazuri, chiar dacă rata de spitalizare este mai scăzută cu Omicron decât este cu Delta, există totuşi pericolul să ai o creştere a spitalizărilor ce ar putea pune presiune pe sistemul medical’, a spus Fauci duminică, într-un interviu la CNN.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) estima la 25 decembrie că Omicron era responsabil de 58,6% dintre cazurile provocate de variantele în circulaţie în SUA.

‘Cu siguranţă vor fi mult mai multe cazuri, pentru că aceasta este o variantă mult mai transmisibilă decât Delta’, a afirmat Fauci.

Totuşi, ‘se pare că, în fapt, (Omicron) ar putea fi mai puţin severă, cel puţin din datele pe care le-am strâns din Africa de Sud, din Marea Britanie şi chiar din unele date preliminare de aici, din Statele Unite’, a adăugat el.

Fauci a mai spus că CDC va lămuri în curând dacă persoanele cu COVID-19 ar trebui să aibă un test negativ pentru a ieşi din izolare, după confuzia provocată de recomandarea de săptămâna trecută.

CDC a redus perioada recomandată de izolare de la 10 la 5 zile pentru persoanele asimptomatice. CDC nu mai cere efectuarea unui test care să confirme că persoana respectivă nu mai este infectată înainte de a reveni la lucru sau a socializa, noua politică provocându-le dubii unor experţi.

 

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here