Decizia care-i vizează pe toţi fumătorii: Anunţul de ultim moment al autorităţilor – ce vrea ANAF

0
4131

Decizie de ultimă oră a autorităţilor care îi vizează pe toţi fumătorii din România. Cei de la Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) pun în practică o directivă a celor de la Uniunea Europeană (UE) în privinţa pachetelor de ţigări.

Pachetele de ţigarete şi tutun de rulat vor fi marcate, de la 20 mai 2019, cu un identificator unic pentru a permite urmărirea fiecărui produs din momentul producerii până în momentul vânzării către primul distribuitor de retail. Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând din 20 mai 2024.“Înainte de introducerea în circuitul de vânzare cu amănuntul, toţi operatorii economici implicaţi în comerţul cu produse din tutun, inclusiv producătorul, au obligaţia de a înregistra intrarea tuturor pachetelor unitare aflate în posesia lor, precum şi toate mişcările intermediare şi ieşirea finală a pachetelor unitare din posesia lor, conform Legii nr. 201/2016. Această obligaţie poate fi îndeplinită prin marcarea şi înregistrarea ambalajelor sub formă agregată, precum cartuşe, baxuri sau paleţi, dacă se asigură urmărirea şi asigurarea trasabilităţii tuturor pachetelor unitare”, se arată într-un comunicat al Fiscului, citat de B1TV.

În decembrie 2017, Comisia Europeană a informat statele membre că legislaţia secundară privind sistemul de trasabilitate a tutunului a fost adoptată.

“Având în vedere importanţa deosebită pe care o are crearea unui sistem unic funcţional în toate statele membre, pentru urmărirea şi monitorizarea produselor din tutun, Comisia Europeană organizează patru întâlniri regionale privind aspecte de implementare a sistemului de trasabilitate şi elementele de securitate pentru produsele din tutun”, precizează Fiscul.

Ai gasit cuvante in text care it sunt neclare? Cauta definitiile lor pe www.dexonline.net si imbogateste-ti vocabularul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here