Președințele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a anunțat astăzi că termenul-limită de depunere pentru declarația 600 va fi amânat până la data de 1 martie 2018, după instalarea noului Guvern.
Totodată, liderul PSD a declarat că autoritățile vor elimina în viitorul apropiat declarația 600, ce este folosită la stabilirea contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS) pentru persoanele fizice care obțin, în principal, venituri independente.Președintele Camerei Deputaților a discutat astăzi cu viitorul prim-ministru al României și cu actualul ministru al finanțelor și s-a decis amânarea termenului de depunere pentru formularul 600. Conform acestuia, amânarea se va face prin ordonanță de urgență, în chiar prima ședință a viitorului Guvern.
„Astăzi, am avut o întâlnire cu doamna prim-ministru (prim-ministrul desemnat, Viorica Dăncilă – n. red.), cu colegii de la ALDE (Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – n. red.), cu ministrul [finanțelor, Ionuț] Mișa. Am discutat despre declarația 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie 2018, în prima ședință de Guvern, să se adopte o ordonanță pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie 2018. Pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea declarației 600, cu condiția să găsească soluția pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuții să rămână asigurate în sistemul de asigurări. Și să găsească o soluție civilizată pentru a evita disconfortul celor care au fost sau care ar trebui să meargă să depună această declarație. Iar pentru cei care au depus deja, tot în această ordonanță să prevadă niște măsuri tranzitorii”, a declarat Liviu Dragnea, conform Digi24.
Formularul 600 trebuie depus, în vederea stabilirii CAS și CASS de achitat în 2018, de persoanele fizice care au obținut în 2017 venituri din activități independente, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din investiții (adică inclusiv dividende), venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură sau venituri din alte surse.
Termenul-limită de depunere este, în momentul de față, 31 ianuarie 2018.
În momentul de față, România are un Guvern interimar, condus de Mihai Fifor, după demisia lui Mihai Tudose, iar Viorica Dăncilă este candidata desemnată de președintele României pentru ocuparea funcției de prim-ministru. Viorica Dăncilă urmează să-și prezinte în Parlament cabinetul și programul de guvernare. Pentru a fi învestit, Guvernul Dăncilă trebuie să primească votul de încredere al senatorilor și deputaților.
În altă ordine de idei, tot Liviu Dragnea este cel care a cerut anul trecut eliminarea formularului 088, ce era folosit pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura afaceri ce implică TVA.
Notă: Informații pe larg despre obligația depunerii formularului 600 pot fi găsite aici.
Atenție! Amânarea formularului 600 NU se aplică momentan. Pentru a fi posibilă, aceasta trebuie inclusă într-un proiect de act normativ care să fie adoptat și publicat în Monitorul Oficial. Regula este valabilă și pentru eventuala eliminare a declarației fiscale.