Până la finalul acestei luni, persoanele fizice autorizate (PFA), dar și celelalte categorii de contribuabili care au obținut, în cursul anului trecut, venituri din activități independente mai mari de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei anual sunt obligate să depună Formularul 600. În baza acestuia, organul fiscal va calcula contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS) datorate în acest an și care se vor achita trimestrial, în patru rate egale. Dacă te afli în această situație, descarcă de la finalul acestui articol un calculator pentru estimarea contribuțiilor sociale datorate.
Până la data de 31 ianuarie 2018, PFA-urile, dar și celelalte categorii de contribuabili care au obținut, în cursul anului anterior, venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse trebuie să își calculeze veniturile nete totale, iar în cazul în care valoarea acestora va depăși valoarea cumulată a 12 salarii minime brute pe țară vor datora contribuții sociale pentru pensii (CAS) și sănătate (CASS).
Astfel, pașii pe care un contribuabil trebuie să îi facă pentru a-și estima valoarea contribuțiilor de plată aferente veniturilor obținute din aceste surse sunt detaliați mai jos:
1. Calcularea veniturilor totale obținute anul trecut
În primul rând, contribuabilii trebuie mai întâi să-și calculeze toate veniturile nete pe care le-au obținut din activități independente (prin urmare, fără a lua în calcul veniturile din salarii).
Dacă veniturile nete totale obținute din aceste surse depășesc plafonul de 1.900 de lei lunar sau de 22.800 de lei în tot anul 2017, atunci Formularul 600 va trebui completat și depus/transmis până la data de 31 ianuarie 2018.
Atenţie! Este vorba despre veniturile nete obţinute anul trecut, nu despre veniturile brute.
2. Stabilirea venitului ales pentru care contribuabilul va datora contribuții sociale
La punctul anterior s-a stabilit doar obligația de a completa și a depune Formularul 600, iar suma astfel determinată nu are relevanță pentru baza de impozitare a anului 2018.
Pentru stabilirea impozitului în anul 2018, se stabilește „venitul ales”, adică suma pe care contribuabilul dorește să o prezinte ca fiind bază de calcul pentru contribuțiile sociale datorate.
Venitul ales astfel nu poate fi mai mic de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei anual. Totuși, dacă contribuabilul dorește, poate declara o sumă mai mare, urmând a plăti, în acest fel, contribuții sociale mai mari pentru a beneficia, în acest caz, de o pensie mai mare.
Totodată, Formularul 600 poate fi depus și de către persoanele care nu au obținut, în cursul anului trecut, venituri mai mari de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei anual, dar care își doresc să contribuie cu sume suplimentare la CAS şi CASS. Nici în cazul acestora, venitul ales nu poate fi mai mic de 1.900 de lei lunar sau 22.800 de lei anual.
3. Declararea venitului ales
Până la data de 31 ianuarie 2018, contribuabilii trebuie doar să-și declare veniturile, prin completarea Formularului 600.
4. Plata contribuțiilor sociale
Plățile efective ale CAS și CASS se vor face trimestrial, până în data de 25 ale ultimei luni din fiecare trimestru.
Astfel, contribuabilii care au obținut venituri din activități independente vor datora CAS și CASS astfel:
- CAS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri lunare din activități independente, cumulate din toate sursele în 2017, peste nivelul salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna ianuarie a anului de impunere (pentru anul fiscal 2018 salariul minim brut este de 1.900 lei). Cota de contribuții sociale pentru pensii este de 25%;
- CASS se datorează doar de către persoanele care au realizat venituri în anul fiscal precedent, din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din asocieri cu persoane juridice, din investiții sau venituri din alte surse, cumulate din toate sursele, cel puțin egale cu 12 salarii de bază minime brute pe țară (22.800 de lei pentru anul fiscal 2018). Cota de contribuții sociale pentru sănătate este de 10%.
În baza declarației 600, organul fiscal va emite decizia de impunere, iar contribuțiile astfel stabilite vor fi datorate de către contribuabil trimestrial, plata urmând a fi făcută până la data de 25 ale ultimei luni din fiecare trimestru.
Spre exemplu, în cazul în are contribuabilul va declara un venit de 22.800 de lei, valoarea minimă ce poate fi aleasă, organul fiscal va calcula contribuții de 665 de lei lunar, însă plata efectivă a lor va fi făcută, după cum am spus și anterior, trimestrial.
Descarcă de mai jos un calculator pentru estimarea contribuțiilor sociale pentru pensii și sănătate pe care le datorezi în cazul în care ai obținut venituri din activități independente în cursul anului 2017.