Un obiect luminos a putut fi observat pe cer luni, în jurul orei 18:30, în zona parcului Drumul Taberei. Deşi au apărut imediat teorii potrivit cărora ar fi vorba despre un meteorit, specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene au altă variantă.
„Eram la o plimbare în parcul Moghioroș și soția mi-a arătat pe cer o…prima dată am crezut că e o cometă, apoi ne-am dat seama că este un meteorit. Am avut aparatul la mine, am încercat să fac câteva poze. Era mai mare decât o stea căzătoare, normal, și s-a văzut ca o bilă luminoasă care a străbătut cerul și s-a pierdut în zare”, a povestit la Digi24 Daniel Dudu, cel care a trimis și imaginile.
Specialiștii cred că, mai degrabă, e vorba despre un efect al dezintegrării în atmosferă a unei staţii spaţiale chinezeşti, care nu a mai putut fi controlată, acum două luni.
În urmă cu mai puţin de o săptămână, apariţii similiare au fost semnalate în România, Grecia, Rusia şi Austria. Atunci s-a spus că a fost vorba despre o rachetă a Chinei, care a lansat un nou satelit pe orbită.