De mai multe ori, ai remarcat faptul ca un miros (precum cel de fan proaspat taiat evocat de Leo Tolstoi) sau amintirea unui anumit gust (ceaiul cu madeleine evocat de Marcel Proust) ne aminteste de copilarie.
Cultura populara sugereaza ca anumite mirosuri reprezinta amintiri puternice ale unor experiente autobiografice din primii ani de viata. Aceasta este si teoria lui Proust. Iata ce stim despre acest subiect din punct de vedere stiintific.
Datorita simtului gustului si mirosului, putem percepe un numar mare de molecule prezente in lumea exterioara. Este vorba nu doar de substante alimentare ci si de alte substante potential periculoase.
Cum percepem mirosurile?
Studiile demonstreaza ca receptorii olfactivi reprezinta proteine sensibile la prezenta unor anumite mirosuri. Aceste proteine sunt situate in terminatiile sensibile ale neuronilor receptori situati in nari. La om exista numai putin de 350 de proteine diferite, insa, la alte specii, precum soarecele spre exemplu, sunt prezente peste 1000.
La om ar putea parea destul de putine insa, fiecare substanta odoranta activeaza o combinatie din acesti receptori. Drept urmare, numarul de mirosuri diferite care pot fi percepute in practica este enorm. In schimb, papilele gustative situate in principal pe limba nu au decat receptori pentru cinci gusturi: dulce, sarat, amar, acid si umami (produs de acizi aminati precum glutamat). In realitate, gustul alimentelor nu depinde exclusiv de activarea acestor receptori gustativi. Depinde in egala masura de substantele volatile pe care mestecatul le trimite spre cavitatea bucala receptorilor olfactivi.
Unde sunt stocate mirosurile in creier?
Pe de alta parte, caile nervoase care transmit informatiile olfactive ating diferitele centre nervoase legate de lumea noastra interioara. Aceste structuri nervoase sunt: intai si intai nucleul amigdalian, este legat in special de emotiile negative sau neplacute. Apoi, a doua strucrua este hipocampul. Aici amintirile noastre constituie autobiografia noastra.
