O planeta pitica ar fi lovit Luna la scurt timp de la formarea sa, acest impact ar explica uimitoarea diferenta de aspect ale celor doua fete ale sale.
La inceputul lunii ianuarie 2019, China a reusit prima aterizare a unei sonde, Chang’e-4, pe fata ascunsa a Lunii. Acest motor a fost insotit de doi mici nano sateliti care au fotografiat sosirea sa. Unul din cei doi nano sateliti a furnizat in egala masura noi imagini aceasta parte a Lunii, imagini care ne amintesc inca o data de uimitoarea diferenta care exista intre cele doua fete ale sale. Ceea ce vedem noi este marcata de prezenta a numeroase « mari » care, in realitate, sunt scurgeri de lava gigantice. Pe fata ascunsa a Lunii aceste « mari » sunt in schimb absente. Insa exista un bazin enorm de impact de aproape 2500 de kilometri largime si mii de cratere mai mici.
De cand sondele diferitelor programe concepute pentru a ajunge pe Luna precum Luna (Rusia) si Apollo (America) din anii ’60 au reusit sa scoata la lumina aceasta diferenta, specialistii au incercat sa inteleaga aceasta origine. Un nou studiu condus de catre Meng Hua Zhu din cadrul instititului de stiinte ale spatiului din cadrul Universitatii din Macao explica aceasta diferenta printr-un eveniment cataclismic care s-a produs dupa solidificarea crustei lunii, in urma cu patru miliarde de ani.
Un astru putin mai mic decat Ceres
Conform cercetatorului care a efectuat acest studiu, satelitul nostru s-ar fi aflat in coliziune cu o planeta pitica care ar fi fost plasata pe o orbita de interceptare cu aceasta din urma. Cel mai bun scenariu implica coliziunea cu un astru cu un diametru de 780 de kilometri animat de o viteza de 22.500km/h. Din acest impact gigantic au rezultat o imensa cantitate de resturi care s-au depus mai apoi pe fata ascunsa a Lunii formand un strat de 5-10 kilometri deasupra suprafetei.